draw/cross the line

pentru ca saptamana asta mai toate discutiile ajung inevitabil la o nostalgie privind anul ce se incheie acum, un mic bilant e necesar.

2010 - un an al incalcarii oricaror linii trasate. parca sunt la horoscop, dar asa e. mai tot ce a insemnat limita impusa de mine insami s-a dus naibii asa, cu glorie. partea buna e ca si lucruri pe care nu credeam ca o sa am sansa sa le fac au fost trecut in experience notebook. prin urmare anul asta a fost un val care a sters tot ce se putea de pe plaja principiilor mele:)) poetic, nu?

a fost anul despre care as putea sa vorbesc tone. despre unele o sa vorbesc cu bucurie tuturor, despre altele o sa imi vorbesc doar mie asa, pentru ca nu trebuie uitate. pe unele le-am facut, unele mi-au fost facute. pe unele le-am trait singura, pe altele le-am impartit. cineva mi-ar zice ca asta a fost un an cu adevarat bun. bun in sensul de trait. pentru ca, pentru unii, orice fel de actiune, complet geniala sau care depaseste granitele cretinitatii, este o experienta. si experientele nu trebuie regretate niciodata. aparent. eu as zice doar ca nu trebuie uitate. regretate...hmmm.e discutabil.

anyway, ca sa snap out of it, ciudatenia si mai mare e legata de my new year's resolution. in primul rand, s-a semi-respectat. niciodata nu merg. birthday wishes da, mai mereu. new year's, not so much. nu ma dau mare, ca v-am zis, s-a semi-indeplinit, dar oricum. and i'm so happy it kind of did.

ca putina contabilitate nu strica, s-ar traduce totul cam asa (dupa citirea unui grafic ff elaborat):

63%: happy

17%: guilty

12%: chill

6%: lonely

2%: other

biological destiny part2: honey, care to give me the pants?

ok, ca s-o dau in extrema cealalta, dupa ce m-am uitat putin la ambalaj, hai sa incerc sa patrund putin si in labirintul imposibil reprezentat de mintea unei femei.

e destul de clar ca pana sa zicem acum 50 de ani discriminarile erau atat de comune incat mai nimeni nu-si punea intrebari. bad bad bad! pana cand un grup de doamne a considerat ca nu este deloc ok (which was not) si ca lucrurile ar trebui sa se schimbe, sa existe egalitate intre femei si barbati (again, thumbs up!). Problema e ca nu am fost deloc capabile (noi, ca femei) sa nu o dam in extrema cealalta. Daca feminismul ar fi cu adevarat doar dorinta de egalitate, as fi prima sustinatoare. S-a transformat insa intr-o dorinta nebuna de a domina barbatii, de a ne arata mai bune. Pe langa faptul ca mi se pare in general o porcarie sa te ridici pe tine doar doborandu-i pe ceilalti (pentru ca altfel nu se poate:|), e complet ineficient. ne place la nebunie sa fim in charge, dar se pare ca uitam complet de momentele cand fie nu suntem in stare (sa recunoastem), fie n-avem chef sa fim noi la conducere. Eu personal ma aflu des in ambele situatii. Fie nu pot, fie nu vreau. (yes yes, I prefer you behind the wheel)

partea mai trista este insa faptul ca s-a ajuns la situatii in care those badass alpha males se lasa condusi de o tipa cu gura mare care se uita putin urat si el e "da mami, cum zici tu mami". Am mai scris aici de situatii ultra penibile la care am asistat in sensul asta, de povesti auzite "nu mami, mi-am pierdut singur pantalonii" si alte chestii de genul. Si da, pantalonii si i-a pierdut singur, cand i-a intins de bunavoie si nesilit de nimeni (si uneori chiar fara acte) iubitei/sotiei/amantei lui.

si de aici mai decurge o problema: ne-am obisnuit atat de mult sa putem noi sa ne descurcam in orice situatie, sa le facem pe toate, sa nu avem nevoie de barbati, sa facem case, masini, parcuri, tevi si copii fara ei, incat daca doamne fereste apare vreo situatie in care pur si simplu nu ne descurcam, colapsul emotional e automat prezent: suntem niste fiinte slabe, complet neajutorate, mai ca nu mai suntem demne sa ne numim "femei", ne facem specia de ras. talking about self inflicted wounds... a cui e vina aici?

ca sa nu vorbesc pur fantezist, sa ma uit putin si in propria-mi ograda. remember cum am scris in postul precedent ca o sa ma leg doar de chestiile de care ma fac vinovata si eu? ei bine, guilty as charged. i love love love to do stuff on my own. recunosc. imi place sa ma descurc, sa nu depind, sa fiu mrrr, pe picioarele mele! pana la un anumit punct. pe cat de mult iubesc sa detin controlul in viata mea (aia care e exclusiv a mea) pe atat de putin imi place sa fiu nevoita sa tin fraiele unei relatii. Am doua scenarii posibile aici: ori sunt intr-o relatie ideala, in care totul merge frumos, de la sine (ok, nu-mi spargeti bula, stiu ca nu exista, dar lasati-ma sa mi se para macar ca e asa) ori dau de un tip care ma face pe mine sa fiu all chill si sa nu fiu dominanta in niciun fel. Don't get me wrong, orice forma de violenta de orice fel ar avea ca efect intreruperea oricarei legaturi, dar un om capabil sa manipuleze ultra subtil si eficient o alta persoana, definitely cool. (asta depaseste deja razboiul femei vs barbati, e un skill bestial indiferent de sex)

Prin urmare, if we can't share the pants, you can totally have them. I don't need them. Heck, I don't need anything from you. Remember? I am a woman. Yeah!

biological destiny part 1: dress to impress

Dat fiind ca in ultima vreme vad din ce in ce mai multe fete de varsta mea (sau doar putin mai mari decat mine) care urasc barbatii din ce in ce mai rau, in care spiritul (sau educatia) feminist este din ce in ce mai vizibil, m-am gandit sa ma uit putin mai obiectiv la toate conceptele "feministe" (a se citi de femeie puternica si independenta) pe care le am si eu. (nu ma voi lua de chestii de genul barbatii sunt toti niste porci si alte alea. doar lucrurile in care la un moment dat am crezut si eu sau in care cred si acum in momentele cele mai low :)) ).

Primul lucru la care m-am gandit e si cel mai superficial, cel mai la indemana. Batand destule magazine mari in cautare de cadouri de Craciun am vazut si tone de haine. Evident. Haine puse frumos pe manechinele perfecte, fara nicio scama, de negrul cel mai negru si sclipindu-le toate paietele (pentru ca bineinteles ca nu lipseste niciuna). Ok, multe haine. Ca sa nu ma abat de la subiect, feminismul in poveste? Nu pasiunea femeilor pentru haine, asta a depasit de multe orice fel de miscare sociala (asta se accepta si atat!|) ci criteriile in functie de care ne alegem hainele.

Da, bine, stiu, casual, de seara, office bla bla. Dar nu la asta ma refer. Problema e ca majoritatea dintre noi (printre care si eu, again, nu-s chiar asa de ipocrita) urlam sus si tare ca ne imbracam exclusiv pentru bunastarea noastra, ne dam cu pumnii in piept (sau ma rog, p-acolo, cat sa nu doara prea rau) despre cum nu dam doi bani pe ce zic ceilalti despre noi si afirmam furtunos ca (doamne fereste) barbatii de langa noi au vreun rol in garderoba noastra. Acum n-o dau nici in extrema cealalta, zicand ca barbatii sunt cei care ne aleg hainele (ca ar fi putin trist sa se intample asta, sorry guys), dar sa recunoastem ca nu pentru noi ne imbracam, ci pentru ei.

Ok, acum coborati-va spranceana si ganditi-va putin. Alegem ceva in care sa aratam bine, dar nu noi ne vedem in oglinda, ci ei sunt cei care ne privesc. Si daca prietenul/sotul/amantul ne-ar spune in fata "pisi, nu pot sa sufar felul cum te imbraci", dupa ce am face pe durele si am zice "hai da-te-n pisici, ma doare pe mine undeva de ce zici tu", dupa ce ne-am ridica cerul care ne-a cazut in cap, ne-am duce tinta la sifonier gandindu-ne la cum am putea salva ce avem sau la locuri de unde putem lua ceva nou. Si asta mi se pare valabil nu doar la iesirea cu prietenul/sotul/amantul ci la intalnirile de orice fel in care se intampla sa fie si barbati. Si daca nu sunt barbati (ma refer aici la intalniri de serviciu poate) una din acele femei sigur are rolul de mascul in poveste, emana forta si importanta. So, we want to look our best for them.

Si inainte sa imi dati in cap, spuneti-mi doar: de cate ori ati stat o ora in oglinda inainte sa mergeti cu prietena cea mai buna la o cafea?

Wild(e) game

"Between men and women there is no friendship possible. There is passion, enmity, worship, love, but no friendship", dupa cum spunea domnul Wilde acum ceva vreme. Se pare ca, la fel ca multi alti oameni de valoare, domnul Wilde e....taken for granted. Ce spune domnul Wilde e incontestabil adevarat. Si uite asa au ajuns prea multi oameni sa creada in ce a spus domnul Wilde (desi nici macar nu stiu ca el a zis-o). O sa-mi spuneti ca e o constatare de bun simt. Ca da frate, chiar asa e. Complet imposibil sa existe prietenie pe bune intre barbati si femei. Doamne fereste! Si o sa veniti sa-mi dati exemple: eu eram asa de buna prietena cu Ionel, pana cand Ionel mi-a zis "pisi, te iubesc" ba si de-atunci s-a schimbat tot. Domnii o sa-mi zica "ma intelegeam perfect cu Gigica, amical asa, ba da era buna nene, nu puteam sa nu mi-o imaginez in tot felul de ipostaze. arghh!!!". si mai rau e (dar va rog, se intampla mereu) ca doi oameni, foarte buni prieteni, sa se indragosteasca unul de celalalt. Si atunci replica imediata e "Nu, noi nu am fost niciodata prieteni cu adevarat, mereu a fost ceva acolo". Numai ca nu v-ati dat seama, nu?

Pe mine jur ca ma intriga de mor chestia asta. Eu am prieteni baieti. Nu multi, ce-i drept, numarul lor a scazut in ultima vreme, dar oricum, sunt. Si baietii astia, (frumusei asa de altfel), sa mor ca nu mi-au trezit absolut niciodata sentimente de pasiune, iubire, idolatrizare. Cum naiba e asa de imposibil sa nu vezi in absolut orice persoana de sex opus un potential iubit/amant/zeu? Mie mi se pare destul de usor (mint, foarte usor) sa fiu exclusiv prietena cu un tip. Sunt persoane (nu conteaza ca-s femei sau barbati) care pur si simplu intra direct in categoria "prieteni". (imi pare rau, pentru mine nu aveti sex:|). Ma gandesc ca daca nu ar fi asa, ar trebui sa ma simt prost de fiecare data cand ma vad sau vorbesc doar cu un baiat, nu? adica sa fim doar eu cu el. Pentru ca evident ca nu poate fi doar prietenie intre noi, e clar ca ori eu as fi lesinata, ori bietul baiat ar fi complet dat pe spate. Asta exclude niste conversatii normale, complet chill si da nastere (inevitabil) la gelozii aberante. 

Mai e si posibilitatea ca eu de exemplu sa nu stiu ca el e complet indragostit de mine, nu? Ei bine, nu prea. Imi pare rau, dar se vede. La un moment dat iti dai seama. Si chiar daca tu esti prea incet la minte incat sa te prinzi, sigur o sa va vada la un moment dat cineva impreuna si o sa-ti zica "bai, ai grija. ala se uita la tine ca la o entitate angelica". 

So yeah, fara sirene pentru mine. Imi pare rau, domnule Wilde. Va ador, dar ne-ati cam dat omenirea peste cap. Sau stati, asta v-a fost si scopul, nu? 

diplomacy

cand eram mica, mama m-a invatat ca nu e frumos sa le raspunzi oamenilor obraznic, sa te iei la cearta cu straini si in special, nu e bine sa te superi cu oamenii la care tii. ei trebuie mereu protejati si scandalurile nu-si au rostul. toate bune si frumoase pana cand am mai crescut si eu putin. o vreme a mers chestia asta. nu ma certam cu nimeni, nu raspundeam nu nimic. dupa care a urmat partea de certat cu toata lumea, luat la harta, vorbit urat alea alea. acum am ajuns intr-o situatie noua si cam pe dos fata de cum mi s-a zis cand eram mica: am ajuns sa ma port extrem de frumos, de plin de tact cu oamenii straini, pe care nu dau doi bani, dar diplomatia nu functioneaza chiar asa de bine la aia apropriati. desi sunt constienta ca o sa mi-o iau big time intr-o zi din cauza asta, mi-e absolut imposibil sa zambesc si sa zic in gand "vai de capul tau:):):):):)" celor care inseamna ceva. daca simt ca ei nu au dreptate, o zic verde-n fata. si fara pic de diplomatie. si asta evident ca duce la tot felul de neintelegeri, la reprosuri cum ca as putea sa fiu mai draguta etc. dar daca stau sa ma gandesc, poate asta chiar e modul ok de a te purta. daca o sa ajung sa dau dreptate doar formal unor lucruri care mi se par chiar absurde o sa formez in primul rand o imagine complet falsa a mea (si de ce naiba as vrea asta? ca suntem in cazul cu oameni la care tin) sau aia o sa faca niste tampenii ingrozitoare doar pentru ca in loc sa zic "bai esti prost?? nu face asta!" am preferat sa tac. 

prin urmare, imi tin diplomatia in butoaie, gata s-o ofer oricui, dar sinceritatea in sticlute mici, cu dopul bine pus, care trebuie deschise mai intai

sorry.

mary go round

someone once said life was like a mary-go-round. destul de banal, nu? acum esti undeva sus, dupa care, inevitabil, cobori. nu am chef sa vorbesc despre cum viata iti da de toate in echilibru, nici despre karma, nici macar despre acceptarea momentelor neplacute. vreau sa vorbesc despre momentele neplacute si atat. in ultima vreme (hai sa zicem un an-2) am facut cam tot posibilul sa ma indoctrinez pe mine insami cu ceea ce numesc oamenii ft sec "gandire pozitiva". fii optimista, nu pune la suflet, nu te descuraja, profita de ocazii, stiti voi poezioarele astea.( inainte de asta eram o mica emoida care suferea gandindu-se la nemurirea sufletului, just so you know ;) ). insa si acum am momente cand ma frustrez asa de rau, incat simt cum imi iese furia prin toti porii (anger management, stiu, stiu). momente cand imi vine sa bat pe cineva, dar la modul luat si dat pumni si ranit. pentru ca sunt unii oameni care va jur ca o merita. imi tot zic ca daca as face pe bune ceva, m-as simti de o mie de ori mai bine, dar god damn it! nu prea am sansa! asa ca trebuie sa ma multumesc cu strans din dinti, dat in mingi de tenis cat pot de tare si injurat in gand (desi fac progrese si la injuraturile cu voce tare b-) ). si pe langa nervii cauzati de diverse persoane, mai apar si nervii cauzati de mine insami. sau nu, de situatie! ia sa nu ma mai invinovatesc atat! situatia e naspa, nu eu! nu e vina mea ca nu mai am chef sa le am gata pe toate, ca nu mai am tragere de inima sa fac astfel incat sa nu ma copleseasca volumul de chestii de facut! nu, e situatia. e vremea de afara, e modul in care mi se cere sa le fac, e lenea, e oboseala, e dorinta de altceva! am zis-o! ha! 

vreau sa ma descarc pe cineva care s-o merite. dupa care vreau sa stau, admirandu-mi pagubele. dupa care vreau sa stau sa ma linistesc. dupa care vreau sa stau.

it's on

wakes up on a foggy December day and says to herself "this is it". getting up takes longer than usual. when she's finally out of bed, everything seems to be happening in slow motion. coffee, some biscuits, some morning shows, all in complete silence and tranquility. as the minutes pass, her hearts starts pounding faster and faster. from time to time, she is looking in the mirror, taking a good glance at the person in front of her. deep breath. heart beat back to normal. what now? clothes. what should she wear? anything special? no, no, it would mean trying too hard. needs comfort. anything sporty?....no, not really, let's keep it girly still. decisions decision. she finally picks something she has worn 10322 before. the new jacket will do it anyway. ok, deep breath again. relax. she goes to her bag, looks through the room and starts picking up stuff she wouldn't normally take with her. she won't be needing this but doesn't want to think afterwards "damn I should have taken that as well". bag almost ready. chocolate and a drink to calm her nerves. bag ready. she looks again around her room. what else? what else? no, this should do it. before leaving, 2 songs to tell her she's doing the right thing. ok, she's settled. deep breath. closes the door. ankle boots on, leather jacket on, bag, hair. one last look in the mirror. gets out and locks the door. it's on.

the sun in the east

we're control freaks. cu asta poate fi de acord oricine. intr-o masura mai mica sau mai mare (oricum peste limita normala) suntem obsedati sa stim mereu ce facem, cand facem de ce si cu cine. de ceva vreme nu prea mai lasam lucrurile complet la voia intamplarii. si cand ne dorim sa o facem, nu putem complet si asta ne frustreaza. pe mine cel putin ma frustreaza de mor. ma enerveaza cam tot ce iese din aria mea de intelegere, din aria mea de...control pana la urma. daca nu pot sa fac absolut nimic cu privire la lucrul respectiv, daca tot ce pot sa fac e sa stau si sa astept, e ca si cum mi-ai lua jucariile in dimineata de craciun, in loc sa mi le dai. confused and pissed:)) evident, pana la urma imi dau seama ca e vorba doar de o dimineata, ca le voi avea inapoi imediat, dar sentimentul (chit ca temporar), e acolo. 

in unele cazuri, ce-i drept romantate si complet exceptionale (english majorul ar trebui sa se simta aici), nevoia asta de control scapa atat de rau...de sub control, incat ne dam seama ca facem niste lucruri complet stupide. ei bine, noi nu omoram pe nimeni (sper), dar oricum tratamentul nu e prea frumos. si atunci ne spunem "wow. wtf. stop". lucrul oarecum frumos insa e ca tot atunci eu imi aduc aminte ca eu sunt modelul persoanei controlate (din poveste, again, va rog, English A, wake up!!!), eu sunt aia care zambeste la orice si la aproape oricine, eu sunt aia care se bucura de un bough of cherries si de un white mule. nu vreau sa ies din casuta mea  din punctul asta de vedere. (sa rup lantul - doamne cat de nerdy sunt in dimineata asta :">). nu cel putin pana cand o sa ajunga sa nu-mi mai placa soarele de la rasarit, nu de la apus. cand se va intampla asta, please, person that controls me, kill me!!!

concluzie: I place my bet on the small, insignificant crap si mai vedem de acolo. o sa raman in continuare un colectionar de zambete, nu de arta. am zis!

ella ella :)))

i want that!

ca sa continuu in stilul copilaresc ce invadeaza netul de ceva vreme, imi aduc aminte cat de enervanta eram cand eram mica. voiam tot. de la kg intregi de castane toamna, la prajitura din vitrina, la plimbari teribil de lungi in parc. dupa o bucata buna de vreme, spun, cu o minte foarte foarte"matura", ca eram cam naspa:)) adica eu cred ca m-as enerva pe copilul meu daca mi-ar face asta. (partea buna e ca ai mei parinti nu cedau mereu, sper sa rezist si eu:d). anyway, daca e sa renuntam la ideea ca suntem niste oameni extrem de intelepti, ar trebui sa acceptam faptul ca si acum vrem tot. acel tot insa s-a schimbat. acum vrem rochia din vitrina, nu prajitura, vrem relatia lui x, pentru ca asa duce ea o viata perfecta, vrem slujba lui y pentru ca si noi vrem sa ne afirmam, vrem tot ce ni se prezinta ca fiind superb. 

totusi este un mic twist aici. sper. acum (din cand in cand, rar, ce-i drept) se trezeste o voce care spune sa te uiti putin mai adanc inainte sa zici ca vrei si tu. un fel de be careful what you wish for. imi tot repet ca poate ce au ceilalti nu e asa de minunat cum pare. evident, poate ei chiar au o viata perfecta, dar poate slujba aia nu e chiar asa de rewarding precum pare, poate viata lor nu e chiar asa de carefree. 

astazi am fost invidioasa. mi-am adus aminte insa cum cineva mi-a zis mie acum cateva zile ca ma invidiaza pe mine. partea cea mai ciudata e exact ca in privinta aceluiasi lucru. vreau sa nu mai vreau ce au altii. vreau sa nu mai vreau tot. 

fairtytale romances

ca orice copil normal, am crescut si eu cu basme, filme disney si bunici care imi spuneau ca il voi gasi si eu pe fat frumos intr-o zi, ca totul o sa fie ca in povesti. am crescut si am acceptat faptul ca nu exista fat frumos, ca nu are cal, ca animalele nu vorbesc, ca nu suntem toate printese si ca oamenii rai nu sunt chiar mereu pedepsiti. cu toate acestea, inca mai cred in povesti. inca mai cred in happy ending, inca mai cred in vise. mai mult decat atat, imi place inca la nebunie sa ma uit la povestile in care credeam demult. 

astazi au venit la mine in vizita 3 generatii: bunica, mama si fata. cum era si firesc, fetita (7 ani) a vrut instant sa se uite la desene animate. si m-am gandit ca ar fi frumos sa ma uit si eu cu ea la ceva. cum nostalgia e mare, am zis sa pun ceva foarte old school. cinderella disney 1950. il vazuse si ea de o mie de ori, la fel ca si mine dar, exact ca si mine, voia sa il mai vada a o mie una oara. nici nu stiu ce mi s-a parut mai frumos, desenul in sine, ce am simtit eu, sau cum se bucura ea. si am descoperit ca nu e deloc enervant sa ti se povesteasca un film pe care il stii si tu pe dinafara, daca relatarea e instotita de zgomote de teama, bucurie sau alte asemenea. mi-a placut chiar la nebunie.

la sfarsit, cand e scena cu trasura care se pierde in departare, am inceput sa ma gandesc. poate nu exista fat frumos, dar cu siguranta exista cineva care e tot ce ti-ai dorit. poate animalele nu vorbesc, dar cu siguranta lumea asta e plina de magie daca o privesti intr-un anume fel. poate happily ever after e cu adevarat so once upon a time, dar cu siguranta exista happy right now. (si daca ma intrebati, e la fel de important).

the end.

strangers in the night

ar fi romantic rau, dar nu, e mai degraba strangers...always, everywhere.

ok, stim toti cum e cu relatiile care se duc naibii (relatii de orice fel), cu oamenii care iti mai sunt prieteni doar pe facebook, cu acele litere din agenda din telefon, sub care se afla scris un numar, care oricum nu mai spune nici el nimic (si care probabil nici nu mai corespunde realitatii). tinem minte figuri, evenimente, trairi si senzatii. tinem minte nume, pentru ca astea ne definesc. in seara asta am avut senzatia ca numele e ceva cumplit de important. e ca si cum importanta unei persoane in viata ta ar fi direct proportionala cu durata in care ii mai tii minte numele sau in care asociezi numele cu persoana. 

eu personal tin minte toate tampeniile legate de oameni despre care acum nu mai stiu nimic...nou. asa ca ma gasesc stiind numere de telefon pe care nu le-am mai format de 3 ani, melodii pe care le-am auzit doar o data, preferinte si gusturi complet irelevante. nu uit nici nume, nici porecle. insa azi am avut asa, inima putin stransa cand mi-am dat seama ca numele se uita. mi se pare ca atunci cand ai un dialog de genul "A: asa era si X. B: care X? A: cum care X? X Ionescu", cand trebuie sa spui numele complet al cuiva, s-a dus. imi da asa o senzatie de catalog din scoala generala, de legatura complet impersonala. Brusc, nici pentru mine X nu mai e X. e X Ionescu. si cu fiecare litera din numele de familie, X se indeparteaza. cu cat imi ia mai mult sa-i pronunt numele, cu atat mai putin ma concentrez pe persoana si mai mult pe a-mi aduce aminte cine naiba e. X Ionescu. As vrea ca in inima mea sa nu exista nume de familie. As vrea sa fie...McLovin si atat. E mai simplu. X Ionescu, eu sunt Y sau Y Popa?

X se intelege bine cu Y. Ionescu cu Popa...vedeti? nici nu suna bine. Hai sa ne intoarcem la X si Y :)

list.

primul lucru pe care l-am vazut cand am dat click pe blog? lista de lecturi.  pentru ca, la urma urmei, ne ghidam toti dupa niste liste uneori ft bine stabilite. pornind de la to do list-ul de zi cu zi, la lista de cumparaturi pentru cora, la new year's resolutions si planul cincinal, totul pare foarte foarte bine organizat in liste, cu puncte, subpuncte, sagetele si note de subsol. si asa ajungem sa punem in liste si lucrurile care ar trebui sa fie in suflet, nu pe o foaie de hartie, lucrurile pe care ar trebui sa le tinem pentru noi, lucruri complet irelevante, care totusi insa au o anumita importanta cand incepi sa vorbesti despre ele.

eu refuz sa fac o lista a oamenilor care au insemnat ceva pentru mine, asa cum am refuzat sa scriu un post pe blog cu titlul "oameni de trecut in cv". pentru ca oricat de frumos ar putea iesi, consider ca nu e cazul. vreau ca lista mea sa aiba un singur nume scris. si vreau ca lista mea sa aiba ca tag "now". si vreau ca lista mea sa aiba ca titlu "significant others". nu vreau sa fie o trecere in revista a unor sentimente (care oricum nu pot fi exprimate in cuvinte), a unor nume, a unor personalitati, a unor sume de calitati si pasiuni si lucruri in comun. vreau sa nu conteze. vreau sa nu existe o lista. vreau autenticitate. vreau unique-ness.

beautiful morning

you know it's a beautiful morning when you wake up extremely early and you watch lights turning on across the street while enjoying a huge mug of coffee, when outside is cold as hell but the sun shines like crazy, when glass sparkles, when windscreens freeze, when there's smell of freshly baked bagels everywhere. when the streets and stores are empty and everybody's too sleepy to say anything. when you say a shy "good morning" :)

emotional hangover

din pacate stim toti, mai mult sau mai putin, cat de groaznica e senzatia aia de dimineata de dupa o betie sau oricum, dupa one too many. te doare capul, te misti in reluare, vrei liniste absoluta, lipsa de lumina, etc. din fericire, pentru ca suntem, o doamne, asa de evoluati, am gasit tot felul de mijloace prin care diminuam starea asta. fiecare cum stie, cum poate, se misca incet spre trezire, spre revenire, spre normalitate. evident, pe masura ce corpul incepe sa se simta ceva mai bine, apar ganduri de genul "ce am facut?  m-am facut de ras?" si apoi ne sunam prietenii sa ii rugam sa ne povesteasca una alta. big mistake, rar ne plac lucrurile pe care ni le spun. 

daca ar fi sa incerc sa mut toate aceste trairi intr-un univers mai mic, mai obscur, mai privat, as zice ca experimentez un emotional hangover. e putin mai rau (am fost draguta cand am zis "putin") decat cea dintai, mai intens, mai persistent, mai...riscant. si asa m-am sculat cu o mare mare greutate pe inima, nu pe cap, cu un sentiment incredibil de rusine pentru lucrurile pe care le-am zis, nu pe care le-am facut, cu o nevoie de muzica, nu de liniste si dorind sa vad cat mai mult soare, nu ziua asta intunecata. un alt downside este faptul ca nu e nevoie sa sun pe nimeni sa imi spuna "frateeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee sa vezi tu faza, ai fost absolut penala!!!!!!". e ca atunci cand esti scenaristul unei piese, dar observi ca actorul spune cu totul altceva decat trebuie. si urli "bai opreste-te!! nu e bine!!", dar nu te aude si continua cu aberatiile. si, evident, in loc de aplauze la sfarsit de seara, obtii o liniste inmormantala. din fericire, uneori celalalt personaj salveaza lucrurile, si poate recenziile de a doua zi nu te desfiinteaza total, dar sentimentul de rusine ramane.

si, in aceasta dimineata, pe masura ce corpul mi se trezeste si ratiunea isi recapata puterile, pe masura ce constientizez tot, creste in primul rand regretul, dar timid si speranta ca piesa va fi remontata si ca va fi un succes:) (pentru ca va jur ca scenariul e bun!)

words misunderstood

"She had an overwhelming desire to tell him, like the most banal of women "Don't let me go, hold me tight, make me your plaything, your slave, be strong!". But these were words she could not say.

The only thing she said when he released her from his embrace was "You don't know how happy I am to be with you". That was the most her nature allowed her to express."

The unbearable lightness of being - Milan Kundera

dear diary

dear diary,

remember when you used to be my friend? remember when i used to promise i would talk to you daily? remember when i used to read you from time to time and actually feel good? where have you gone? or better said, why can't I find you anymore? sure, you're still there, you're still in my laptop, the purple notebook is still there, waiting for a sharpened pencil to leave its mark on it, but where has the magic gone? 

dear diary,

today i missed you. today i missed writing. today i wanted you back. 

dear diary,

can I tell you a secret?

dear diary,

what is wrong with me? cause I'm fine....

healthy relationships

dupa 6 sezoane complete si 2 filme sex and the city, cashmere mafia, the secret diary of a call girl, teancuri de reviste, care se intrec in rubrici de tipul "how to" sau "tot ce trebuie sa stii despre" si albume intregi de melodii care se jura ca au solutiile in iubire, inca ma trezesc intrebandu-ma "what is a healthy relationship?". dupa cum deja probabil ca stiti, de obicei ma concentrez pe observarea celor din jur. si again, am langa mine oameni cu relatii extrem extrem de diferite. cupluri care se cearta mereu, cupluri care se sufoca, cupluri care vorbesc in permanenta, cupluri care duc o viata asa, de married people (pff si cate!), cupluri care sunt despartite de distante dureroase, cupluri care refuza sa fie numite "cupluri", etc. 

toti, dar absolut toti, au perspective diferite asupra relatiilor in general, daca ii intrebi. nu ma refer la ograda lor, dar in discutii generale despre iubire, aud pareri atat de diverse si in special sfaturi. ne place asa de mult sa dam sfaturi si sa scriem retete, mi-e rau:)). totusi de ce trebuie sa existe retete? pentru ca, pe langa sfaturile din reviste, am fost martora la o analiza a dragostei dpdv nanosintactic, mi s-a spus cum e normal ca 2 sa se vada asa, o data la o zi, 2, de la 4 la 9, cum ca ar trebui sa iti suni prietenul de cateva ori pe zi ca sa ii confirmi (eu cred ca mai degraba iti confirmi tie sau incerci sa te convingi de) faptul ca iti pasa.

apoi incerc sa ma uit putin si in interiorul sufletului meu. sa imi scriu propria "reteta" a relatiilor. a, am uitat, a fost de mult scrisa, cam acum 25 de ani. (yes, i am super influenced by songs). e oare atat de unhealthy faptul ca nu imi place sa sun non stop si prefer sa dau mesaje cand am ceva de spus? e oare atat de unhealthy ca nu insist sa ne vedem in fiecare zi a existentei noastre de frica de a nu ne plictisi/sufoca intr-o zi? e oare atat de unhealthy ca nu intreb ce faci cu cine esti de ce esti de ce nu mi-ai zis? si e si mai unhealthy faptul ca am pretentia sa fiu tratata la fel? e unhealthy ca nu suntem niciunul "yes baby, you're always right, whatever you say my love" de fiecare data cand avem totusi pareri contradictorii? in mod normal as raspunde cu un mare NU la toate intrebarile astea. NU, pentru ca se pare ca pana acum functioneaza. dar e un mic pitic pe creierul meu care imi sopteste diabolic "dar daca functioneaza doar pentru tine? la asta nu te-ai gandit, nu?". i'm trying my best to make it shut up, but we'll see.

a, si da, stiu ca cel mai unhealthy lucru e sa te implici mult, dar nu am pretins niciodata ca sunt o persoana sanatoasa:)

ask of yourself, ask of others.

cand eram mica stiu ca ma scotea din minti cand lumea avea pretentii de la mine. mi se spunea (ca de altfel tuturor copiiilor) ca sunt desteapta, ca pot, ca e pacat sa nu fac ceva daca ma duce capul lalala. raspunsul meu mereu era "dar poate nu sunt asa de desteapta cum crezi". replica la asta era inevitabil "e mai usor sa zici ca nu poti nu?" ei bine da. e mult mai usor, dar uneori chiar e adevarat. daca nu puteam sa fac tot, ce voiau de la mine? 

acum parerea mea nu s-a schimbat foarte mult. inca mai zic sus si tare "poate NU pot!" cand mi se cere sa fac ceva..incomod. diferenta e ca acum foarte, foarte rar lumea chiar mai cere ceva de la mine. e cineva care ma bate la cap mult mult mai rau, care e ca un antrenor de sport care urla "anderson, ia-ti familia si fa 3 ture!!" constant. me. mereu ma plang, mereu nu mai pot, nu mai vreau, nu mai stiu. dar imi dau la propriu 2 palme si tot eu imi zic "ba poti!". (da, asa se trece peste examene:)) ). 

totusi, acele cazuri foarte foarte rare inca ma scot din minti:| cand se cere ceva de la mine, pentru ca asa sunt eu mai smechera si pot. well dude, i can't:|. si mult mult mai enervante sunt cazurile in care nu ti se spune in fata ca lumea are asteptari de la tine, dar cand anumite lucruri iti dau de inteles ca u can do better, ca se poate oricand mai bine. si faci si mergi si te agiti si vezi ca tot nu e destul.  mda, e ft ft enervant. si mai frustrant e cand constientizezi ca e pentru binele tau. dar dude, eu reactionez mai bine la reactii pozitive! merd!

el-o-en de-er-a

"...isi intorcea spatele catre tovarasii sai, care se apropiau tiptil, ca sa bolboroseasca, precum o mantra, un descant, cele sase litere ale orasului sau de vis, el-o-en de-er-a. In adancul sufletului sau se apropia de Londra tiptil, litera cu litera, la fel cum prietenii sai de joaca de apropiau de el. 

El-o-en De-er-a - Londra."

                                                                                                       Versetele Satanice - Salman Rushdie

Nu pot decat sa subscriu. Orasul meu de vis....One day....

no more plans.

nu, nu imi ridic steguletul alb si nu incetez sa mai intreprind orice fel de activitate, nu renunt la chestiile pe care le vreau. dar depresia post si pre-examene in acelasi timp m-a facut sa imi aduc aminte de cateva dintre planurile marete pe care le aveam mai demult. acum ceva vreme planurile mele marete nu includeau sa imi gasesc ceva de facut vara, nici 2 facultati si nici sa plec undeva la studii. planurile mele marete includeau persoane, bine, in general, cate o persoana. nu o sa incep acum cu chestii "o sa fim impreuna 4ever". e usor penibil. dar o prietena imi zicea acum cativa ani "lasa, o sa vezi ca o sa fie ok peste cativa ani cand o sa vorbiti despre situatia de acum si o sa radeti amandoi". si acum ce facem? ne intalnim si nu vorbim deloc, deci da, hilarious. sau planurile mele marete includeau mai multe persoane in acelasi timp. mai stiti cum trebuia sa imbatranim impreuna si sa avem zeci de pisici? da, acum un an asta chiar era un plan, back up plan, dar macar era. un safety-net. acum? erau si planuri mai mici, evident, care s-au dus asa si ele. trebuia sa ne plimbam prin londra. acum vorbim pe skype. trebuia sa imi canti in slobozia. acum nici nu mai stiu cum arati. trebuia sa ramanem prieteni. acum ma rog sa mai ai macar acelasi nr. de telefon..just in case. trebuia sa facem siteuri de muzica, trebuia sa scriem, trebuia sa mergem, trebuia sa iesim, trebuia sa radem, trebuiau atat de multe chestii....damn it

pe de alta parte, unele lucruri nu trebuiau sa se intample si totusi here they are. and they are awesome. so i refuse to make plans. i simply won't do it. trebuia sa fie deja aici :-w ma-sa de net!

si eu ar trebui sa ma reapuc sa invat:)) the best plan of all:))

diversitatea sexuala

Diversitatea sexuala e un subiect care pe mine ma intriga. Sau mai bine spus gradul scazut de toleranta pe care il avem la alte orientari sexuale decat a noastra. Care e diferenta intre o persoana heterosexuala si una homosexuala in afara de faptul ca aceasta din urma nu ar putea face parte dintr-o familie....traditionala? dar sper ca am depasit moment cand credem toti cu tarie cu principalul scop al omului pe pamant e sa aiba mostenitori...Anyway, voi care credeti ca sunt motivele pentru care homosexualii sunt discriminati de fapt? (1) si de ce credeti ca in Romania inca nu s-a atins gradul de toleranta care exista in V? (cum au legalizat ei casatoria intre persoanele de acelasi sex, etc...)

Mersi mult :*

role models?

idealuri, modele, idoli, personalitati... am cautat de toate in ultimii ani. inca mai sunt deschisa la orice inseamna "mai bun decat mine", la orice de la care am ce invata, la care ma pot uita in sus. insa exista si oameni mai buni decat mine, mult mai buni decat mine, cu care nu as vrea sa seman. oameni mai destepti, mai moralisti, mai buni la suflet, mai generosi, mai intelepti, mai frumosi si tot asa. poate parea ca frustrarea omului care nu e "the best", dar chiar nu imi doresc sa ma inchid in lumea mea, sa fiu prea buna pentru unii sau altii. nu vreau sa se uite lumea la mine ca la un idol si nici sa ma consider eu unul.  vreau sa am o tinta, vreau sa ma uimeasca cei din jurul meu, sa ma invete lucruri noi sa imi arate cum ar trebui sa privesc de faptul totul. nu vreau nici sa alerg disperata dupa prietenii aiurea, de dragul socializarii. insa vreau sa cunosc cat mai multi oameni, de dragul diversitatii. nu vreau sa caut raspunsuri la intrebari universale pentru ca nu vreau sa le gasesc. (what would be the fun in that?:|) nu vreau sa ma implic excesiv, pentru ca as uita placerea de a privi lucrurile....chill si de a ma bucura de ele. si nu vreau sa ma mai intreb cine vreau sa fiu. prefer sa descopar asta in timp.

boy? girl?

dupa aproximativ o luna jumate de ascultat povesti despre diferentele dintre sexe, despre cum femeile, micutele, au fost persecutate in istorie, despre cum barbatii au fost mereu aia mari si tari, luptatori adevarati, niste hulks ai vremurilor de demult, cred ca a venit momentul sa imi dau si eu putin cu parerea. subiectiv.

da, ok, inteleg faptul ca mereu noi eram alea finute, dragute, care lesinam din orice si d-aia mergeam cu sarurile dupa noi, ca, in acelasi timp, noi eram alea care aveau grija de casa, de sot si de copii si ca bunastarea celor din jur depindea in mare parte de femei. numai ca nu exclusiv! (deci mai usurel cu zambetele, feministelor 8-|). ei, pe de alta parte, erau cei care aducea bani acasa, care se ocupau de viitorul familiei, care aveau grija ca totul sa fie bine in societate. din nou spun, numai ca nu exclusiv! sunt convinsa ca, desi studiile de gen omit asta in multe cazuri, chestiile astea se amestecau. pentru ca daca nu e asa, ar trebui sa ma ingrozeasca ce se intampla azi, nu?

in primul rand, acum este ok sa fii si femeie si barbat in acelasi timp. si daca pentru unii este mai greu de acceptat asta dpdv...fizic, temperamental aproape nimeni nu-si mai pune intrebari. e ok sa fii o fata mai baietoasa si pana si baietii mai feminini sunt cool. sa nu fiu ipocrita, nici eu nu sunt cea mai "girly" fata si ma enerveaza fitele alea "vai mor, tu fata!!!!, hmmmm puiutz ce frumos esti :x:x:x" ah, they make me sick. dar de aici pana la a o da complet in cealalta extrema mai e ceva. prea multe fete care injura ca baietii, care se bat, care scuipa, care arunca seminte in autobuz si tot asa. nu ma intelegeti gresit, urasc asta si cand vine vb de baieti, dar parca un "hai coaie" suna mai ok cu o voce masculina decat una de femeie, care se vrea suava. 

in al doilea rand, rolurile de care vorbeam si mai devreme sunt complet amestecate. femei care castiga mai mult decat barbati, barbati care au grija de copii, faptul ca se ocupa IMPREUNA de multe lucruri...ceva in "neregula", nu? daca asa era si atunci? daca, asa cum femeile dadeau la sapa, isi plimbau si barbatii copiii in brate atunci cand plangeau? dar ma rog, revenind la chestii mai actuale si la imaginea de la care mi-a pornit defapt postul.

eram azi intr-un magazin, cand n-am putut sa nu remarc un cuplu, oameni tineri si draguti, la cumparaturi de haine. totul bine si frumos. pana cand tipul s-a aratat complet supus in fata parerilor ei, desi erau in fata raionului de haine barbatesti. tipa decidea in totalitate ce o sa poarte el. if you don't mind me asking, unde naiba ti-e mintea?:)) inteleg ca poate nu multi baieti sunt pasionati de haine, dar sa nu ai un cuvant de zis cand vine vorba de propria vestimentatie? si macar de era vorba de ea, o mega stilista, dar unghiile bleu de 3 metri nu prea aratau asta. si nu m-am putut abtine sa nu ma intreb daca tipa decidea asa si in alte aspecte? daca omul ala nu avea un cuvant de zis in general?:| de unde dominatia asta a sexului slab? sau dorinta de dominatie mai bine zis. ni s-a urcat independenta la cap si acum vrem sa dominam tot ce prindem? nu zic ca e bine sa te lasi calcata in picioare, dar conceptul de egalitate e chiar asa de greu de priceput? de ce nu putem sa avem fiecare opiniile noastre, fara sa fim atat de...controlati...de partenerul nostru? ca sunt convinsa ca tipul ala nu ar fi cedat asa in fata prietenilor lui....godemit!!!

freedom can be combined with love you know?:)

dorinte, temeri, amintiri, placeri.top

1. sa pot sa exprim exact ce simt

2. sa fiu mai putin egoista

3. sa ajung in anglia

4. sa revina oamenii misto in viata mea

5. rule the world:)

1. sa raman singura

2. sa ajung sa lucrez intr-un cubical

3. sa raman in acelasi loc mereu

4. sa fiu useless

5. sa nu fiu iubita de cei la care tin

1. rasaritul ala

2. discutia dintre cei 2 cersetori la universitate (eu cand o sa ajung la mare o sa ma asez in genunchi:)

3. concertul DM

4. zborul

5. flyerele zburatoare

1. discutiile lungi

2. muzica

3. tenisul

4. mirosul de vanilie

5. cola

playing with a devil

vb cu cineva despre nevoia asta (a mea cel putin) de pericol, dar nu la modul adrenalina frate ne suim intr-o masina si ne aruncam de pe stanci. dar genul de sexy mystery, de unknown agendas, de oameni care au un discurs atat de bun, incat pur si simplu te fac praf. si e si mai hot cand constientizezi asta. cand stii ca esti pus la pamant de un cuvant, de o privire, nu mai zic de zambete. tot bullshit-ul ala cum ca vai noi oameni puternici, discursuri feministe despre tipe independente, despre puterea femeilor... chiar mai conteaza sexul cand ai in fata o persoana, fie ea femeie sau barbat, cu o putere atat de mare incat te da pe spate, oricat de independet si de sigur pe tine ai fi? nu e genial ca omul care domina in multe aspecte alte vietii lui sa fie dominat? dar dominat elegant, subtil, sneaky. din ciclu the devil wears prada, marturisesc ca asta e genul meu preferat de devil: subtle people who know how to crush you and who do it without hesitating. si nu e masochism, chiar nu e, e doar ca in cantecele depeche, pasiunea aia atat de intensa pentru cineva sau ceva care te sfasie la un moment dat.

dar discutia noastra a pornit de la altceva sau oricum, a ajuns la altceva. la "playing with the devil and enjoying it". cand totul este o chestiune de dominatie, e superb sa te arunci in acest vartej constient, sa stii exact ca oamenii se joaca cu tine, dar totusi sa te simti bine. cred ca este vorba si de un fel de schimb, de un...raping each other, the devil steals your soul, but you take advantage of the entire set of evil things. it's a win-win situation...pana cand spui "stop" si realizezi ca u want out...and then what?

Love

yes, because I am a nerd and I read, I come across all sorts of things, including this:

"LOVE is certainly, at least alphabetically speaking, one of the most:

Agitating

Bewitching

Confounded

Devilish affairs of life - the most

Extravagant

Futilitous

Galligaskinish

Handy-dandyish

Iracundulous (there is not K to it) and

Lyrical of all human passions: at the same time, the most

Misgiving

Ninnyhammering

Obstipating

Pragmatical

Stridulous

Ridiculous - though by the bye, the R should have come first"

isn't that right?

stand still

cum fiecarei epoci ii corespunde un curent, o ideologie, o zicala, ceva, asa avem si noi toata chestia asta cu viteza, epoca vitezei, totul se intampla cu viteza, mult prea repede, ne pierdem sufletele in fuga asta continua dupa bani, joburi, iubire, vise, facem totul pe fuga, doar ca sa bifam inca o activitate pe o lista facuta in viteza si la final....obosim. viteza care ne face sa ne dorim mai mult, care ne face sa mergem mai departe, ne oboseste. mie una imi place viteza asta de mor, imi ador zilele ocupate, imi place la nebunie sa fiu intr-o criza de timp continua, sa alerg dintr-un colt in altul, dar da, uneori obosesc si eu. si atunci incep si ma plang ca as vrea ca lucrurile sa se miste mai incet, sa ma intreb de ce timpul nu poate sta in loc. 

dar stiti ceva? timpul poate sa stea in loc. timpul sta in loc. sunt atatea cazuri: o conversatie frumoasa face timpul sa stea in loc, o privire senina, un zambet, orasul intr-o zi cu soare, melodia preferata, toate astea pe mine ma fac sa ma simt de parca nu mai exista timp. si chiar daca ma uit la ceas si vad ca limbile s-au miscat, asta nu inseamna ca timpul a trecut, inseamna doar ca am facut un mic salt....atemporal. lumea se opreste, la fel si timpul, doar ca apoi sa o luam de la capat:) dar exista o metoda prin care chiar putem face timpul sa se opreasca: fotografiile. in ele ne inghetam pe noi insine la un moment dat, pastram vechiul-eu pentru a ne putea regasi in momentele de cumpana, pastram peisajele frumoase pentru a nu ne deprima cand totul in jurul nostru e mort, pastram agitatia pentru ca doar asa ne poate trece oboseala, pastram vise, pentru ca ele ne fac sa mergem mai departe....

stop my world, freeze this moment :)

the beauty of a city

daca sunteti genul de persoana care nu suporta orasul asta, nu va obositi sa mai cititi, daca sunteti genul de persoana care isi adora orasul, nu va obositi sa mai cititi.

eu sunt genul de persoana careia ii place orasul in care sta. da, call me crazy, dar imi place bucurestiul. imi place aglomeratia, imi place zgomotul, imi plac blocurile de sticla, imi plac casele vechi, imi plac strazile vechi, dar nu imi plac gropile din ele, imi plac parcurile, imi plac cafenelele dar nu imi plac locurile pline de oameni stupizi care se iau mereu de oricine, imi place ca se circula prost pentru ca asta ma face sa merg mai mult pe jos, imi place orasul primavara, dar parca mai mult imi place toamna, imi place ca sunt sute de locuri pe care nu le stiu si imi place ca am mereu posibilitatea de a le descoperi, nu imi plac locurile care imi plac si care, pentru ca sunt asa de misto, devin suprapopulate, imi place ca poti sa topai pe strazile pustii, imi place ca poti sa te amesteci cu oamenii pe bulevardele pline. si da, poate nu imi plac gunoaiele, poate nu imi plac injuraturile venite din spatele volanelor si poate nu ma omor dupa cainii vagabonzi, dar traim intr-un oras nice, nu superb, nu hidos, e nice. si daca stim cum sa-l privim, poate va ajunge un oras frumos. it's all about perspective you know

PS: awsome day, awsome photo session:)

Fear of relationships II

Tocmai am vazut un film incredibil de prost, numai bun de Valentine's "I Hate Valentine's Day"

Titlul? sugestiv. am zis ca o sa fie filmul de care am nevoie in ajunul unei sarbatori care nu imi starneste absolut niciun sentiment dragastos.

Rezultatul? ei bine nu tocmai cel scontat. in loc sa ma uit la alti oameni care simt acelasi lucru despre sarbatoarea asta, am ajuns sa imi pun din nou intrebari legate de iubire, relatii, cupluri, oameni single.

Chestia adevarata din acest film? regulile. multi, printre care si eu, cred ca dragostea se bazeaza pe reguli, ca ratiunea dicteaza pana si in iubire. Si asa incep intrebarile: ce fac? cum ma port? oare bluza asta sta bine pe mine? doar nu vreau sa arat de parca m-am straduit prea mult:-s oare e bine ce am zis? ce ii place? ce NU ii place? are o suta de prietene? cauta o relatie? de cate ori i-a fost franta inima? Recunoasteti ca si voi va intrebati asta atunci cand vine vorba de cineva nou, de cineva pe care nu il stiti inca foarte bine. Si aici intervin regulile: sunt flirty, dar nu vulgara, rad, dar nu prea mult, vorbesc despre mine, dar nu acaparez discutia, nu sun eu prima, sa sune el, fara mai mult de o intalnire saptamanal, macar la inceput, ca doar persoana in cauza nu e singura mea ocupatie, nu? 

Si asa suntem prinsi in propriile noastre reguli. Suntem atat de tentati sa nu le incalcam, incat uitam care e scopul: sa cunoastem oameni noi si sa ne simtim pur si simplu bine.

Ajung sa cred ca nu relatiile sunt lucrul de care ma tem atat, ci drumul pana acolo. Dupa totul e mai simplu, nu? Atunci cand nu e o drama daca nu arati perfect, cand nu e o drama daca nu te suna de 2 ori pe zi, cand stii deja ce ii place si ce nu, cand poti sa fii grumpy si sa stii ca acest lucru o sa se ierte...dar pana atunci reguli, reguli si iar reguli.

Ii apreciez pe oamenii care nu se ghideaza dupa ele...teach me how to do it as well:)

change the world

who says we can't do it? cine se poate crede vreodata suficient de bun incat sa ne zica "nu, tu nu poti face asta"? eu vreau sa cred ca putem sa schimbam lumea, nu neaparat in  felul ala ostentativ, "uitati ce facem noi pentru batrani si bolnavi" dar ca putem face lucruri care sa conteze cu adevarat, lucruri mici, a caror suma sa aiba un impact enorm asupra lumii. nu trebuie sa avem super powers ca sa facem asta (desi n-ar fi rau sa fim the masters of time and space:)) ), nu trebuie nici macar sa fim plini de bani si de influenta. important e sa vrem cu adevarat sa facem ceva.

eu una vreau sa fac posibila o adevarata explozie de energie pe diverse stadioane ale lumii. si da, cred ca asa pot schimba lumea. cred ca macar cateva persoane vor zice la un moment dat "vreau si eu sa fac asta. vreau sa fiu ca ea" sau "multumesc" si daca, pentru cateva ore, oamenii uita de ei, daca sunt cu adevarat fericiti si tu ai avut un rol in asta, ei bine, eu cred ca ai schimbat lumea. nu vreau sa fiu obama, si nici nu vreau sa tin soarta lumii in maini, vreau sa am o contributie, vreau sa aduc zambete pe chipurile unor oameni necunoscuti. si nu voi accepta sa mi se zica"nu poti sa faci asta" pentru ca, in the end "we can":)

uno nessuno e centomila

postul n-o sa aiba legatura fff mare cu cartea, pe care recunosc ca nu am citit-o inca, dar am auzit de la cei care au citit-o, cam care ar fi ideea generala si mi s-a parut wow. poate dupa ce voi citi cartea voi da si argumente literare in favoarea a ce voi scrie acum

so, ideea e cum o singura persoana poate juca roluri multiple in vietile celor din jurul lui, cum poate reprezenta absolutul pentru cineva, nimic pentru altcineva si poate fi sute de mii de persoane pentru diversi.

mie una mi se pare fabulos cum aceeasi persoana poate fi atat de..."multi" in acelasi timp. let's face it. de cate ori nu am facut dintr-o singura persoana centrul universului nostru? de cate ori persoana respectiva nu a insemnat tot pentru noi? pentru noi era unul. pentru cel care statea in statia de autobuz, la jumatate de metru de el, nu insemna nimic. si pentru toti prietenii, era o multitudine de persoane, care mai de care mai diverse.

de cate ori nu ne-am dat noi insine seama ca nu insemnam nimic pentru cineva? mai trist e atunci cand suntem nimeni pentru acel "unul". dar si atunci ne repetam constant, ca intr-o zi, vom fi si noi "unul" pentru cineva.

mai sunt acele sute de mii. da, suntem sute de mii. eu sunt cineva pentru tine, cineva pentru ea si cu siguranta altcineva pentru el. sunt sute de mii de oameni, uneori diferiti chiar si pentru aceeasi persoana. sunt sute de mii de suflete. sunt sute de mii de zambete. sunt sute de mii de ganduri. sunt sute de mii de oameni. si totusi as vrea sa fiu doar una....

a question of trust

vorbeam ieri cu cineva si a adus vorba de incredere, de cum trebuie sa cunosti bine pe cineva ca sa te poti increde cu totul in persoana respectiva. dar ma gandeam ca nu trebuie neaparat sa fie asa. pentru ca pot exista oameni pe care nici nu-i cunosti si in care sa ai incredere, oameni care te fac sa te simti genial, oameni care te inteleg, oameni care iti arata cat de mult contezi si fara sa te cunoasca bine. are vreo importanta daca persoana respectiva stie ca urasc scortisoara atunci cand reuseste sa ma faca sa zambesc fara motiv? are vreo importanta ca eu nu stiu daca ei/lui ii place sa citeasca atunci cand reusesc sa il/o inteleg in rest? de ce trebuie sa ne "stim" ca sa avem incredere? pe de alta parte sunt persoanele despre care stim aproape tot si in care totusi nu ne putem increde. asa ca ce conteaza in the end? uneori poate e mai bine sa ai incredere in cineva inca de la inceput, sa nu te gandesti la tot ce ar trebui sa afli, la tot trecutul persoanei respective, pentru ca la urma urmei, asta se afla doar daca persoana aia are incredere in tine. si cum poate avea daca tu nu ai? as vrea ca oamenii sa se lase purtati de val si sa aiba incredere in oricine care e alaturi de ei la un moment dat, in oricine care, la un anumit moment al vietii lor, makes a difference.

asa ca, my love, no doubts, no second thoughts, say yes:)