ar fi romantic rau, dar nu, e mai degraba strangers...always, everywhere.
ok, stim toti cum e cu relatiile care se duc naibii (relatii de orice fel), cu oamenii care iti mai sunt prieteni doar pe facebook, cu acele litere din agenda din telefon, sub care se afla scris un numar, care oricum nu mai spune nici el nimic (si care probabil nici nu mai corespunde realitatii). tinem minte figuri, evenimente, trairi si senzatii. tinem minte nume, pentru ca astea ne definesc. in seara asta am avut senzatia ca numele e ceva cumplit de important. e ca si cum importanta unei persoane in viata ta ar fi direct proportionala cu durata in care ii mai tii minte numele sau in care asociezi numele cu persoana.
eu personal tin minte toate tampeniile legate de oameni despre care acum nu mai stiu nimic...nou. asa ca ma gasesc stiind numere de telefon pe care nu le-am mai format de 3 ani, melodii pe care le-am auzit doar o data, preferinte si gusturi complet irelevante. nu uit nici nume, nici porecle. insa azi am avut asa, inima putin stransa cand mi-am dat seama ca numele se uita. mi se pare ca atunci cand ai un dialog de genul "A: asa era si X. B: care X? A: cum care X? X Ionescu", cand trebuie sa spui numele complet al cuiva, s-a dus. imi da asa o senzatie de catalog din scoala generala, de legatura complet impersonala. Brusc, nici pentru mine X nu mai e X. e X Ionescu. si cu fiecare litera din numele de familie, X se indeparteaza. cu cat imi ia mai mult sa-i pronunt numele, cu atat mai putin ma concentrez pe persoana si mai mult pe a-mi aduce aminte cine naiba e. X Ionescu. As vrea ca in inima mea sa nu exista nume de familie. As vrea sa fie...McLovin si atat. E mai simplu. X Ionescu, eu sunt Y sau Y Popa?
X se intelege bine cu Y. Ionescu cu Popa...vedeti? nici nu suna bine. Hai sa ne intoarcem la X si Y :)
No comments:
Post a Comment