ok, ca s-o dau in extrema cealalta, dupa ce m-am uitat putin la ambalaj, hai sa incerc sa patrund putin si in labirintul imposibil reprezentat de mintea unei femei.
e destul de clar ca pana sa zicem acum 50 de ani discriminarile erau atat de comune incat mai nimeni nu-si punea intrebari. bad bad bad! pana cand un grup de doamne a considerat ca nu este deloc ok (which was not) si ca lucrurile ar trebui sa se schimbe, sa existe egalitate intre femei si barbati (again, thumbs up!). Problema e ca nu am fost deloc capabile (noi, ca femei) sa nu o dam in extrema cealalta. Daca feminismul ar fi cu adevarat doar dorinta de egalitate, as fi prima sustinatoare. S-a transformat insa intr-o dorinta nebuna de a domina barbatii, de a ne arata mai bune. Pe langa faptul ca mi se pare in general o porcarie sa te ridici pe tine doar doborandu-i pe ceilalti (pentru ca altfel nu se poate:|), e complet ineficient. ne place la nebunie sa fim in charge, dar se pare ca uitam complet de momentele cand fie nu suntem in stare (sa recunoastem), fie n-avem chef sa fim noi la conducere. Eu personal ma aflu des in ambele situatii. Fie nu pot, fie nu vreau. (yes yes, I prefer you behind the wheel)
partea mai trista este insa faptul ca s-a ajuns la situatii in care those badass alpha males se lasa condusi de o tipa cu gura mare care se uita putin urat si el e "da mami, cum zici tu mami". Am mai scris aici de situatii ultra penibile la care am asistat in sensul asta, de povesti auzite "nu mami, mi-am pierdut singur pantalonii" si alte chestii de genul. Si da, pantalonii si i-a pierdut singur, cand i-a intins de bunavoie si nesilit de nimeni (si uneori chiar fara acte) iubitei/sotiei/amantei lui.
si de aici mai decurge o problema: ne-am obisnuit atat de mult sa putem noi sa ne descurcam in orice situatie, sa le facem pe toate, sa nu avem nevoie de barbati, sa facem case, masini, parcuri, tevi si copii fara ei, incat daca doamne fereste apare vreo situatie in care pur si simplu nu ne descurcam, colapsul emotional e automat prezent: suntem niste fiinte slabe, complet neajutorate, mai ca nu mai suntem demne sa ne numim "femei", ne facem specia de ras. talking about self inflicted wounds... a cui e vina aici?
ca sa nu vorbesc pur fantezist, sa ma uit putin si in propria-mi ograda. remember cum am scris in postul precedent ca o sa ma leg doar de chestiile de care ma fac vinovata si eu? ei bine, guilty as charged. i love love love to do stuff on my own. recunosc. imi place sa ma descurc, sa nu depind, sa fiu mrrr, pe picioarele mele! pana la un anumit punct. pe cat de mult iubesc sa detin controlul in viata mea (aia care e exclusiv a mea) pe atat de putin imi place sa fiu nevoita sa tin fraiele unei relatii. Am doua scenarii posibile aici: ori sunt intr-o relatie ideala, in care totul merge frumos, de la sine (ok, nu-mi spargeti bula, stiu ca nu exista, dar lasati-ma sa mi se para macar ca e asa) ori dau de un tip care ma face pe mine sa fiu all chill si sa nu fiu dominanta in niciun fel. Don't get me wrong, orice forma de violenta de orice fel ar avea ca efect intreruperea oricarei legaturi, dar un om capabil sa manipuleze ultra subtil si eficient o alta persoana, definitely cool. (asta depaseste deja razboiul femei vs barbati, e un skill bestial indiferent de sex)
Prin urmare, if we can't share the pants, you can totally have them. I don't need them. Heck, I don't need anything from you. Remember? I am a woman. Yeah!
No comments:
Post a Comment