ca orice copil normal, am crescut si eu cu basme, filme disney si bunici care imi spuneau ca il voi gasi si eu pe fat frumos intr-o zi, ca totul o sa fie ca in povesti. am crescut si am acceptat faptul ca nu exista fat frumos, ca nu are cal, ca animalele nu vorbesc, ca nu suntem toate printese si ca oamenii rai nu sunt chiar mereu pedepsiti. cu toate acestea, inca mai cred in povesti. inca mai cred in happy ending, inca mai cred in vise. mai mult decat atat, imi place inca la nebunie sa ma uit la povestile in care credeam demult.
astazi au venit la mine in vizita 3 generatii: bunica, mama si fata. cum era si firesc, fetita (7 ani) a vrut instant sa se uite la desene animate. si m-am gandit ca ar fi frumos sa ma uit si eu cu ea la ceva. cum nostalgia e mare, am zis sa pun ceva foarte old school. cinderella disney 1950. il vazuse si ea de o mie de ori, la fel ca si mine dar, exact ca si mine, voia sa il mai vada a o mie una oara. nici nu stiu ce mi s-a parut mai frumos, desenul in sine, ce am simtit eu, sau cum se bucura ea. si am descoperit ca nu e deloc enervant sa ti se povesteasca un film pe care il stii si tu pe dinafara, daca relatarea e instotita de zgomote de teama, bucurie sau alte asemenea. mi-a placut chiar la nebunie.
la sfarsit, cand e scena cu trasura care se pierde in departare, am inceput sa ma gandesc. poate nu exista fat frumos, dar cu siguranta exista cineva care e tot ce ti-ai dorit. poate animalele nu vorbesc, dar cu siguranta lumea asta e plina de magie daca o privesti intr-un anume fel. poate happily ever after e cu adevarat so once upon a time, dar cu siguranta exista happy right now. (si daca ma intrebati, e la fel de important).
the end.
No comments:
Post a Comment