ador povestile in care aroganta e pedepsita. nu pentru ca asa se arata ca aroganta e un lucru rau (nici nu sunt convinsa ca e ffff rau), dar pentru ca se arata ca mereu e cineva si mai rau care te pocneste si iti zice "stai bai in banca ta, nu spera la chestii mari, sezi!" si noi, ca prostii, ascultam.
bun, ca sa impac literatura, asa am ajuns noi sa vorbim mii si mii de limbi. pe langa faptul ca mi se pare absolut minunat ca exista atatea limbi din care n-as intelege absolut nimic (daca zic acum aymaris poate inseamna ceva in vreo limba, habar n-am), mi se pare incredibil de fascinant cat de diferiti suntem noi in aceeasi limba.
din fericire, noi ca niste romani lenesi, n-avem dialecte si tocmai faptul ca n-avem face lucrurile sa fie muuuult mai interesante: ador cand aud oameni vorbind complet nepotrivit in anumite contexte, cand imi aud profesorii vorbind urat, cand politicienii se chinuie sa pronunte cuvinte kilometrice, cand copiii inventeaza cuvinte sau folosesc unele deja existente, dar ffff prost :x
ce mi-a placut insa ieri, in autobuz, a fost patosul unei doamne (tanara, bronzata bine de tot, cu un accent asa, mai....neos, care ii povestea sotului/concubinului/amantului/friend with benefits-ului despre cum unul i-a furat florile de pe masa. intrebarea fireasca a personajului de sex masculin a fost "da de ce nu le-ai pus in dormitor?" si ea a stat putin sa se gandeasca si cica "pai astea necesitau mai multa lumina". simplu. superb. minunat. mi-a aparut un zambet enorm pe fata si mi s-a umplut sufletul de bucurie. eu una nu cred ca am folosit cuvantul "a necesita" de mai mult de 10 ori in viata, in contexte informale adica. cred ca o sa incep sa-l folosesc si eu mai des:-?
necesit vreun motiv mai bun?
No comments:
Post a Comment