straturi straturi de haine si sentimente

o sa imi permit sa folosesc situatia mea, imbracata in cuvintele unei prietene, ca sa sune mai poetic: vorbeam ieri cu ea de lucrurile care se schimba in relatiile care depasesc o anumita perioada, de faptul ca nu mai e totul lapte si miere, ca se ajunge complet inutil la reprosuri, nervi si scuze. ea a zis ca e ca atunci cand te duci la un interviu: esti imbracat absolut impecabil, vrei sa faci impresie, iti iei hainele bune, iti aranjezi parul, zambesti larg, dar nu prea larg, ce sa mai, esti perfectiunea intruchipata. Dupa cateva luni insa, iti permiti sa vii cu nasturele putin descusut, cu pantalonii ne-calcati la dunga, heck, chiar si cu o pata pe ici pe colo, nu mai esti mereu zambitor si daca te enerveaza ceva, spui. Asa si in relatii, ajungi la un anumit moment cand garderoba aceea super classy e inlocuita de blugi, tricouri si uneori chiar si treninguri si papuci de casa.

Ce ma enerveaza pe mine e ca noi ne-o facem cu mana noastra. Pe de o parte, noi ne invaluim intr-un norisor de frumusete si mister la inceput, si pe de alta, tot noi, odata cu trecerea timpului, dam din maini ca apucatele si tot acel aer sofisticat se duce naibii. Problema mare apare cand e discrepanta intre costumul tau Dior si pijamalele cu inimioare din Real. Atunci cand, fara sa vrea, el nu te stie asa cum ai vrea tu. Cand el nu stie ca tu nu schimbi tinutele, ci le ai una sub alta, gata oricand pentru orice situatie.

Se ajunge in situatii frustrante, enervante, in care nimic nu pare sa solutioneze. Situatii in care el nu iti zice nimic cand ar trebui, pentru ca tu esti o fata dura, te descurci, cand el se gandeste ca lucrurile banale pe care le fac toti mediocrii, ca florile sau biletelele, te-ar face pe tine sa strambi din nas, cand nu stie ce sa zica, ce sa faca, cand tot ce ar fi nevoie sa faca ar fi sa te ia in brate. De cealalta parte, tu plangi ca proasta in pijama in pat, agatata de laptop, de telefon, cu urechile ciulite doar doar o da vreun semn si te gandesti, nu, NU o sa fac eu primul pas. NU! Si pana la urma il faci.

Iti pui iar hainele bune, iti aranjezi parul, te machiezi discret, o urma de parfum si hop pe tocuri. Si te rogi ca, intr-o buna zi, fraierul sa vada ca pe sub costumul tau perfect calcat, se zareste o urma galbena de la nenorocita aia de pijama. Si poate atunci o sa inteleaga si el ca nu esti intr-un fel sau altul, ca nu esti mai dura decat celelalte, ci ca esti pur si simplu o fata ca oricare alta, care se simte mai comod in pijama in bratele lui, decat pe incomodele tocuri de 10 cm.