booky sunday - sa nu ma parasesti

salutare :*

pentru ca mai am vreo 60 de pagini din cartea pe care o citesc acum, azi o sa va povestesc despre o carte citita acum vreo jumatate de an, care m-a impresionat mult, mult, mult de tot: "sa nu ma parasesti" de kazuo ishiguro. e cumplit de trista si de puternica, dar trebuie NEAPARAT sa o cititi daca nu ati facaut-o deja! 

pe scurt: cartea incepe ciudat, pentru ca povestea e spusa de Kathy, o femeie matura despre care nu stim decat ca se uita in trecut, la copilaria ei de la internatul Hailsham, alaturi de colegii ei, printre care Ruth si Tommy. In prima parte a cartii, povestea urmareste doar viata celor 3, cu jocuri, "drame" de copii ce se pregatesc sa intre in adolescenta, etc. Treptat, incepem sa aflam ca niciunul din copii nu are parinti, dar ca nici nu sunt orfani. Cum? E vorba de niste copii clonati, creati special pentru donarea organelor. Cam ciudat, nu? Ei practic sunt crescuti in cele mai bune conditii, invatati sa aiba mare grija de corpul lor, ca sa moara pentru altii. Cand sunt nevoiti sa plece de la internat, lucrurile se complica, viata brusc devine mult mai...reala, in asteptarea primelor donatii. Pe masura ce povestea se dezvolta, apar elemente din ce in ce mai de impact, din punctul meu de vedere, precum sansa ca acesti copii sa isi intalneasca "posibilii" (persoanele dupa care au fost clonati) sau ideea ca ar putea scapa de acest destin nemilos: daca s-ar dovedi cumva ca ei nu sunt doar produse de laborator, ca au suflet, oare nu ar trebui interzisa folosirea lor ca simpli donatori de organe? Cititi si veti vedea in ce masura reusesc cei trei sa duca o viata normala, fara sa fie omorati prin aceste donatii;)

Am zis deja ca mi-a placut la nebunie: cand m-am apucat, nici nu auzisem de ea, asa ca aveam 0 asteptari: pur si simplu aveam cartea in biblioteca. M-au izbit profunzimea cu care e scrisa (totul e  povestit de Kathy, ceea ce ofera o nota foarte personala), faptul ca in ciuda acestei orori, pana la un anumit punct, toti incearca sa duca o viata pe cat posibil normala si, evident, ideea asta de a clona oameni doar pentru a ii face donatori. Cam in genul asta mi s-a parut si My sister's keeper, din nou, foarte emotionat. Ok, medicina ca medicina, e foarte frumos ca progreseaza si ca ne creste speranta de viata, dar unde ar trebui sa intervina si etica? Si de ce oamenii astia, creati artificial dar crescuti ca toti ceilalti, sunt mai putin...umani? De ce sunt importanti doar pentru organele lor? 

Va las aici trailerul filmului. Va spun ca am plans atat la carte, cat si la film, care este facut absolut minunat. 

Pe Goodreads i-am dat 5 stele din 5 si i-as fi dat mai mult daca as fi putut, pe cuvant.