booky sunday - tales of sex and suburban lunacy

hello:*

daca in ultima vreme am citit doar carti "serioase", a venit si randul unui chick-lit, foarte, foarte roz "Tales of Sex and Suburban Lunacy", de Helen Argiro, carte pe care am castigat-o pe Goodreads. Cei de la Goodreads au o chestie foarte misto: autori aflati mai la inceput de drum trimit carti unor cititori, urmand ca acestia sa le faca recenzia. Cititorii se inscriu la concurs si castigatorul e ales...nu se stie exact cum :))

In fine, sa revenim la carte: dupa parerea mea, se vrea o combinatie de Sex and The City si Desperate Housewives, nu pe taram american, ci in Canada. Cartea surprinde vietile a mai multor femei, majoritatea de peste 40 de ani, care incearca sa-si gaseasca fericirea si partenerul. Doar ca in aceasta epoca nebuna, barbatii de varsta asta se uita doar la fete tinere, sa te intalnesti cu barbati mai tineri e considerat tabu etc. Nu exista un fir narativ propriu-zis, ci doar secvente din vietile femeilor in cauza.

Mie una...nu prea mi-a placut. Sigur, nu se vrea a fi filozofie, dar nici ca lectura usoara nu m-a dat pe spate. E foarte posibil sa fie din cauza ca era vorba de femei mature (la cei 22 de ani ai mei...sa fim seriosi), puse in situatii cu care eu nu m-am confruntat, intr-o tara despre a carei mentalitate nu stiu mare lucru, in suburbii.

Daca dati de carte, cititi-o, ca e altceva fata de ce suntem noi obisnuiti, dar, cu parere de rau va spun ca daca ar exista o continuare, nu m-as grabi sa o cumpar.

Pe Goodreads i-am acordat 3 stele din 5 pentru simplul fapt ca nu m-am regasit deloc in carte si nu m-a atins in niciun fel, dar e scrisa nostim :D

booky sunday - accabadora

buna dimi :*

azi o sa va povestesc despre o carte pe care am castigat-o pe Booktopia (o retea sociala facuta special pentru pasionatii de lectura), anume "Accabadora" de Michaela Murgia. 

Va spun sincer ca am inceput sa o citesc cu o oarecare retinere, deoarece literatura italiana moderna nu ma da pe spate, dar am zis "hai, aia e, nu-mi place, nu-mi place, oricum e scurta" (are vreo 200 de pagini). Ei bine, m-am inselat amarnic. E o carte micuta, dar foarte puternica, despre un subiect cu totul nou pentru mine. 

Pe scurt: Maria este adoptata de matusa Bonaria Urrai, o femeie despre care tot satul (undeva in Sardinia) stia ca nu a putut avea copii - actul in sine, "adoptia" este subiect de mare barfa printre localnici, dar croitoreasa Bonaria face tot posibilul ca Maria sa duca o viata complet normala. Asa se si intampla: fata invata bine, mai tine legatura, sporadic, cu familia ei naturala, are si unele afinitati cu un baiat din sat. Evident, totul e normal pana la un punct: se intampla uneori ca Bonaria Urrai sa iasa noptile din casa, fara sa spuna de ce si unde se duce. A doua zi, invariabil, sunau clopetele care anuntau un deces. Nu, femeia nu e o "criminala" in sensul modern al cuvantului, ci o accabadora, o femeie care este cautata de oamenii pe moarte, care insa nu se pot duce si a caror suferinta este prea mare pentru a mai putea fi suportat. Este un fel de eutanasiere, in termeni de azi. Maria afla despre ocupatia Bonariei si fuge de acasa, nu inainte ca matusa sa ii spuna sa nu o acuze inutil, pentru ca niciodata nu se stie in ce situatie va fi pusa ea insasi. Ce se intampla? Va las sa vedeti :d

Pe mine m-a fascinat toata aura sacra in care este inconjurat gestul accabadorei: nu este vorba de o ucidere cu sange rece sau doar din mila: exista un mic ritual, exista blesteme si ideea ca ea defapt inlesneste trecerea pe lumea cealalta. Finalul este previzbil, insa ultima parte este scrisa asa de frumos, incat nu mai conteaza. 

Pe Goodreads i-am dat 4 stele din 5. 

booky sunday - sa nu ma parasesti

salutare :*

pentru ca mai am vreo 60 de pagini din cartea pe care o citesc acum, azi o sa va povestesc despre o carte citita acum vreo jumatate de an, care m-a impresionat mult, mult, mult de tot: "sa nu ma parasesti" de kazuo ishiguro. e cumplit de trista si de puternica, dar trebuie NEAPARAT sa o cititi daca nu ati facaut-o deja! 

pe scurt: cartea incepe ciudat, pentru ca povestea e spusa de Kathy, o femeie matura despre care nu stim decat ca se uita in trecut, la copilaria ei de la internatul Hailsham, alaturi de colegii ei, printre care Ruth si Tommy. In prima parte a cartii, povestea urmareste doar viata celor 3, cu jocuri, "drame" de copii ce se pregatesc sa intre in adolescenta, etc. Treptat, incepem sa aflam ca niciunul din copii nu are parinti, dar ca nici nu sunt orfani. Cum? E vorba de niste copii clonati, creati special pentru donarea organelor. Cam ciudat, nu? Ei practic sunt crescuti in cele mai bune conditii, invatati sa aiba mare grija de corpul lor, ca sa moara pentru altii. Cand sunt nevoiti sa plece de la internat, lucrurile se complica, viata brusc devine mult mai...reala, in asteptarea primelor donatii. Pe masura ce povestea se dezvolta, apar elemente din ce in ce mai de impact, din punctul meu de vedere, precum sansa ca acesti copii sa isi intalneasca "posibilii" (persoanele dupa care au fost clonati) sau ideea ca ar putea scapa de acest destin nemilos: daca s-ar dovedi cumva ca ei nu sunt doar produse de laborator, ca au suflet, oare nu ar trebui interzisa folosirea lor ca simpli donatori de organe? Cititi si veti vedea in ce masura reusesc cei trei sa duca o viata normala, fara sa fie omorati prin aceste donatii;)

Am zis deja ca mi-a placut la nebunie: cand m-am apucat, nici nu auzisem de ea, asa ca aveam 0 asteptari: pur si simplu aveam cartea in biblioteca. M-au izbit profunzimea cu care e scrisa (totul e  povestit de Kathy, ceea ce ofera o nota foarte personala), faptul ca in ciuda acestei orori, pana la un anumit punct, toti incearca sa duca o viata pe cat posibil normala si, evident, ideea asta de a clona oameni doar pentru a ii face donatori. Cam in genul asta mi s-a parut si My sister's keeper, din nou, foarte emotionat. Ok, medicina ca medicina, e foarte frumos ca progreseaza si ca ne creste speranta de viata, dar unde ar trebui sa intervina si etica? Si de ce oamenii astia, creati artificial dar crescuti ca toti ceilalti, sunt mai putin...umani? De ce sunt importanti doar pentru organele lor? 

Va las aici trailerul filmului. Va spun ca am plans atat la carte, cat si la film, care este facut absolut minunat. 

Pe Goodreads i-am dat 5 stele din 5 si i-as fi dat mai mult daca as fi putut, pe cuvant. 

booky sunday - sotia calatorului in timp

buna dimi, dragii mei

o sa va povestesc azi despre o carte absolut minunata, pe care am terminat-o ieri si care m-a facut sa ma gandesc foarte, foarte mult: "sotia calatorului in timp", de audrey niffenegger. probabil unii dintre voi ati vazut filmul, al carui trailer o sa-l pun mai jos, dar am si alte lucruri de spus pe langa ecranizare, asa ca cititi mai departe. 

pe scurt: Henry LeTamble este un bibliotecar american care are o boala genetica foarte ciudata (unica, din cate stim noi), care il destabilizeaza si ajunge sa calatoreasca, involuntar, in timp si spatiu. prima astfel de calatorie i-a salvat viata, scapand teafar dintr-un accident care i-a omorat mama, dar apoi lucrurile se complica. calatorind in timp, ajunge s-o cunoasca pe viitoarea lui sotie, pe cand aceasta era doar un copil: Clare. mi-a placut foarte mult ca desi stia foarte clar ce urma sa se intample, cat e ea mica, nu e nici urma de indecenta, sexualitate sau alte chestii "de cuplu". cartea urmareste povestea lor, cum reusesc sa faca fata aparitiilor si disparitiilor lui misterioase (uneori sunt 2 Henry in acelasi timp, in acelasi loc) si se axeaza foarte mult si pe cum percepe Clare totul. Evident, mai e si partea medicala, el incercand sa gaseasca un leac pentru boala sa. Daca va reusi, cum vor sfarsi cei doi si in ce fel reuseste Clare sa se acomodeze la viata asta, va las pe voi sa aflati. 

Sa va spun ce m-a incantat atat: in primul rand, structura - cateva pagini sunt scrise din punctul lui de vedere, cateva din al ei. e foarte foarte interesant. In al doilea rand, mi-a placut faptul ca, desi e o poveste romantica in mare, nu e genul siropos-gretos, ci, din contra, are o intensitate pe care eu rar am intalnit-o in cartile mai...noi. In al treilea rand, finalul: voiam sa vad asa de mult ce se intampla si in acelasi timp uram faptul ca o sa termin cartea. M-au emotionat teribil ultimele 50 de pagini si m-au facut sa ma gandesc foarte mult la viata mea viitoare. 

Per total, recomand cartea cu tot dragul, daca aveti chef de o lectura frumoasa, romantica si foarte profunda (dupa parerea mea). 

P.S: Puteti vedea aici trailerul, cu mentiunea ca eu inca nu am vazut filmul. Din ce mi-am putut da seama din trailer, nu se compara cu romanul: pe langa faptul ca in 2 minute sunt multe lucruri schimbate fata de carte, este mult mai "modern" decat mi-am imaginat eu totul si pare mult mai superficial. Presimt si ca nu mi-ar placea de Clare - din film, desi Clare - din carte e minunata. 

P.S 2: pe Goodreads i-am acordat cu mare usurinta 5 stele din 5