În momentul în care un roman “studențesc” iți pică în mână,
nu-l poți refuza. Iei cartea, te așezi liniștit pe pat știind că urmează să fii
purtat în anii facultății tale. Așa cum “Cișmigiu &Comp” sau “Elevul Dima
dintr-a șaptea” ne duc din nou în timpul liceului, așa o face și "
O pasărepe sârmă" cu mențiunea că amintirile ni se opresc în perioada studenției.
Și dacă cititorul a făcut facultatea în București va fi atras ca un magnet de
romanul Ioanei Nicolaie, fără îndoială.
De data
asta, călătoria se petrece în anii imediat următori revoluției, având-o ca ghid
pe Sabina, o fată care, venită la București, la facultate, se confruntă cu
probleme tipice: unde să stea, cu cine să se imprietenească de unde să faca
rost de bani în plus pentru răsfățuri de student. Primul ei an de facultate
decurge normal, cu petreceri, cursuri și o trecere firească la viața “de
capitală". Lucrurile încep să se schimbe însă când îl întâlnește pe Eman,
băiatul care pretinde că fusese educat la Paris, la curent cu tot ce înseamnă
viața modernă, care pare să nu-și mai găseasca locul în București. Cum ar fi
putut, când telefonul mobil, atât de folosit acolo, zace uitat în camera sa
micuță cu microscop, căci niciunul din prietenii lui nu are așa ceva? Revenind,
Eman, introdus în poveste ca un erou salvator, este alături de Sabina în primii
ei pași în viața "de om mare": prima slujbă cu normă întreagă, primul
proiect radiofonic, prima "afacere" și prima relație furtunoasă. Deși
să fii vânzătoare la un fast food este departe de serviciul perfect și chiar
dacă nu este tocmai în regulă să vinzi croissante și suc în cămin, Sabina trece
prin toate astea cu o ușurință pe care doar la 20 de ani poți s-o ai.
"O
pasăre pe sârmă" nu impresionează prin acțiunea sa, nu are o intrigă spectaculoasă
și, sincer, nici nu știu în ce măsură Sabina ar putea fi considerată o studentă
"tipică", dar sunt pasaje scrise în așa manieră încât mă durea pe
mine spatele când ea stătea în picioare opt ore sau puteam să simt foarte bine
"blocurile care miroseau a tocăniță". E un roman în care Orașul este
atât de viu, atât de bine conturat, încât ești transporat, pagină cu pagină, în
Bucureștiul anilor '90, în Cișmigiu, în căminele de la Fundeni și în sala 408 a
Facultății de Litere. Și, ca să nu picăm complet în nostalgie, este un roman actual:
deși acum telefoanele mobile sunt parcă vechi de un secol și afacerile în
camine par scoase dintr-un film de Mungiu, și studentul de azi se confruntă cu
aceeași dorință de mai mult și mai bine.
Așadar, vă recomand cu caldură să o
urmați pe Ioana Nicolaie și pe a ei Sabina în perioada facultății, fie că vă e
doar de acele vremuri, fie că pur și simplu vreți să vedeți cum erau studenții
acum 20 de ani.
