the carrie diaries

hello hello :*

tocmai m-am uitat la primele 2 episoade din the carrie diaries, acel prequel de sex and the city. ca sa nu va pacaleasca de tot numele postarii, o sa va zic ca mie nu prea mi-a placut. o sa ma mai uit la cateva episoade doar asa, de dragul ideii in sine, dar toata chestia asta cu adolescenta in anii 80...meh, mai bine ma uit la 20 de episoade din SATC.

m-a facut insa sa ma gandesc la ceva, ceva care, la randul lui, ma face sa-mi ador viata, chiar daca maine probabil o sa fiu iar deprimata si stresata :)) se vorbea in primul episod de firsts: first love, first kiss, etc. si mi-am dat seama ca sunt teribil de fericita ca am trecut de momentul ala din viata mea. momentul cand te uiti in viitor si la absolut tot zici "mama, cand o sa fac si eu asta...". Nu ma refer doar la first love and first kiss si tot tacamul, ci la chestii si mai importante. first moment you can actually lose your friends: highschool graduation. first big choice: college, first step towards a career: college graduation si lista poate continua la nesfarsit. 

stiu ca o sa ma astepte nenumarate alte firsts: primul "da" sau prima despartire dureroasa (incerc sa nu fiu categorica, you never know), prima slujba de la care o sa fiu data afara, primul copil, primele vacante din bani proprii, primul craciun la mine acasa si, din nou, lista poate continua la nesfarsit. 

dar ma bucur enorm ca primele "firsts" au trecut si m-au adus unde sunt acum. pentru ca, o data ce incep sa se desfasoare, it is on. si cred ca in general, asta e tot ce ne trebuie: un imbold la inceput de drum. dupa aceea, tot universul conspira la fericirea noastra. sau mai bine zis, toate acele "firsts" se aduna sa ne ofere viata pe care o vrem/avem/ meritam. 

asa ca, dragi inceputuri, va multumesc ca ati fost si multumesc ca veti mai fi. 

P.S: incercati sa nu fiti prea naspa, totusi. 

ne-am pierdut motivele

Hello hello

Intrebare: voua nu vi se pare ca ne-am pierdut motivele? Nu ma refer la acele lucruri care ne imping sa facem ceva: din alea avem destule: motive sa mergem la facultate/serviciu, sa iesim cu prietenii si sa iubim. Ma refer la acele mici elemente care se regaseau asa de frumos in viata de pe hartie a romanilor de acum cateva zeci de ani. da, dragii mei, consider ca ne-am pierdut motivele, lucrurile care fac un roman cu adevarat bun. 

De exemplu, nu exista zi in care cineva sa nu laude orasul. Acel loc agitat, in care sute de mii de suflete trec unele pe langa celelalte, mereu la o milisecunda da a interactiona si de a schimba destine pentru totdeauna. La locul unde cersetorii fac parte din pitoresc, luminile se confunda cu stelele si sunetul masinilor ne acopera vocea din cap. Daca va uitati pe net, sigur toate aceste metafore mai mult sau mai putin reusite se regasesc in cate un cantesc, status, fb note. Dar nu mai e la fel. Pe cat de mult ador Bucurestiul, pe atat de putin ma misca aceste "frumuseti de roman". Prefer oricand Bucurestiul din carti. Din cartile interbelice in mod special. De ce? Nu stiu: Calea Victoriei e tot acolo, la fel si Cismigiul. Ce s-a schimbat?

Si orasul nu e singurul: uitati-va doar la familiile voastre: despre cate se poate scrie un roman? Poate despre la fel de multe ca numarul de carti care deja s-au scris. Familiile din "Enigma Otiliei" nu aveau nimic iesit din comun. Si nici personajele lui Eliade nu era super-eroi. Si parca cei din jurul nostru nu mai provoaca fascinatia aia de personaj.Parerea mea.

O sa ma rog sa fie doar spiritul meu critic si prea sec, prea lipsit de imaginatie. Tare mi-e teama ca insa nu e asa. O explicatie mai plauzibila si mai linistitoare e cea ca si cei pe care ii contemplam noi se uitau in urma cu aceeasi nostalgie. Si poate, peste vreo 80 de ani, Bucurestiul lui 2013 o sa fie personajul principal al unui roman superb.