zboara peste tot

azi a fost o zi foarte ciudata. sunt implicata in campania de promovare vama (6 iunie la arenele romane). treaba noastra e sa impartim flyere prin bucuresti. deseori auzi "cu cat esti platit?" si tot se mira cand le zici ca faci asta ca vrei. deseori esti refuzat, dar sunt momente cand oameni se arata multumiti de ce tocmai au primit. si de ce a fost azi o zi ciudata? inca de dimineata m-am simtit....altfel....ca orice bun voluntar am iesit pe la 11 sa mai dau niste flyere....ce sa mai, ziua de azi a fost execrabila. nimeni pe strada. de cand s-a golit bucurestiul asa? unde sunt toate masinile? unde sunt oamenii? ies numai cat sa se duca la servici? nu se mai plimba nimeni? in cele din urma soarele m-a doborat si pe mine si l-am lasat pe tipul cu care impart sa mai dea el, in timp ce eu stateam pe trepte la umbra unui panou avand grija de un ghiozdan, o racheta de tenis si o chitara. si ma uitam la cum le da, cum zambeste, cum rade. nu au zburat multe pliante, sa zicem vreo 50. prost rau. dar imaginatia mea a zburat azi, departe de tot si totusi era prezenta. sufletul mi-a zburat. de ceva vreme nu m-am mai simtit asa...safe.
bun, ajung la antrenament unde zburau pufi de plop peste tot. all over, cateodata terenul nici nu se mai vede bine. astazi pufii au fost acompaniati si de musculite. si totul zbura la cea mai mica adiere de vant. am mai dat si acolo niste flyere
de la antrenament zbor eu pana la agentia de vise. dupa ce ne-am uitat la o emisiune am zburat pana in herastrau. big mistake. again, pustiu. teribila ziua de azi. dar gandurile imi zburau in continuare. mergeam si mai dadeam 2-3 dar mintea nu imi era acolo. visam la cu totul altceva. poate chiar la cum ar fi sa zbori in realitate. nu mai stiu. oricum nu conteaza asta.
azi oricum am simtit chestii noi. am zburat :-)

autenticitate

in ultima vreme m-am gandit foarte serios ca nu suntem unici, ca nu fiecare om e special, ca nu suntem singurii "noi". in before sunrise se zice ca suntem franturi de suflete. in "scrisoare catre fat frumos" se zice ca mii de oameni fac acelasi lucru in acelasi timp. si stiu ca asa e. adica acum sigur cineva face exact ce fac si eu, bea cola, scrie un blog, asculta "cartita". cineva tot trebuie sa faca unul din aceste lucruri. DAR nu simtim la fel, asa cum un prieten mi-a zis ieri. da, se aseamana pana si sentimentele, dar sunt chiar aceleasi? adica iubim toti, uram toti, plangem toti, radem, ne enervam, ne frustram, dar in aceeasi masura? cu aceeasi intensitate? si daca da? ce se intampla daca noi chiar nu mai avem nicio urma de original in noi? partea mai proasta e ca niciodata nu reusim sa facem ce nimeni nu a mai facut. ce putem face? sa inventam cine stie ce chestie? poate nu suntem asa de destepti. sa inventam un cod numai de noi stiut? de unde stim ca cineva nu s-a mai gandit la el? mi-ar placea sa traim intr-o lume in care tot ce facem e o premiera, in care daca cineva merge sa fim toti "wow, merge, cat de tare" daca cineva se arunca si zboara sa nu mai fi facut nimeni asta inaintea lui. sa fie ceva special. asa ne adunam toti in aceleasi locuri, la aceleasi ore, cu acelasi fel de prieteni, vorbim despre aceleasi lucruri. dar sper totusi ca nu simtim la fel. sper ca nimeni nu va zice "te iubesc" asa cum fac eu, ca nimeni nu va plange pe anumite melodii asa cum plang eu.vreau sa sper ca nu pe toata lumea impresioneaza aceleasi lucruri ca pe mine. acum insa nu stiu, sper, dar nu stiu ce sa cred...partea plina sau cea goala?