cand eram mica stiu ca ma scotea din minti cand lumea avea pretentii de la mine. mi se spunea (ca de altfel tuturor copiiilor) ca sunt desteapta, ca pot, ca e pacat sa nu fac ceva daca ma duce capul lalala. raspunsul meu mereu era "dar poate nu sunt asa de desteapta cum crezi". replica la asta era inevitabil "e mai usor sa zici ca nu poti nu?" ei bine da. e mult mai usor, dar uneori chiar e adevarat. daca nu puteam sa fac tot, ce voiau de la mine?
acum parerea mea nu s-a schimbat foarte mult. inca mai zic sus si tare "poate NU pot!" cand mi se cere sa fac ceva..incomod. diferenta e ca acum foarte, foarte rar lumea chiar mai cere ceva de la mine. e cineva care ma bate la cap mult mult mai rau, care e ca un antrenor de sport care urla "anderson, ia-ti familia si fa 3 ture!!" constant. me. mereu ma plang, mereu nu mai pot, nu mai vreau, nu mai stiu. dar imi dau la propriu 2 palme si tot eu imi zic "ba poti!". (da, asa se trece peste examene:)) ).
totusi, acele cazuri foarte foarte rare inca ma scot din minti:| cand se cere ceva de la mine, pentru ca asa sunt eu mai smechera si pot. well dude, i can't:|. si mult mult mai enervante sunt cazurile in care nu ti se spune in fata ca lumea are asteptari de la tine, dar cand anumite lucruri iti dau de inteles ca u can do better, ca se poate oricand mai bine. si faci si mergi si te agiti si vezi ca tot nu e destul. mda, e ft ft enervant. si mai frustrant e cand constientizezi ca e pentru binele tau. dar dude, eu reactionez mai bine la reactii pozitive! merd!
