cred ca multi dintre voi ati vazut deja discutia aprinsa care s-a starnit aici , in care niste gentlemani au recunoscut nonsalanti ca isi mai lovesc nevestele din cand in cand, ca, vorba aia, femeia trebuie educata, trebuie sa-si cunoasca locul si prea si-au luat femeile lumea in cap, ce mama ma-sii!!!!
cred ca prima lectie pe care mi-a dat mama in materie de relatii a fost pe vremea cand incepusem sa zic ca o sa ma casatoresc cu un barbat frumos, tanar si bogat. a profitat de ocazie sa-mi zica asa "daca este un lucru pe care nu-l accepti cat oi trai, ala e sa te loveasca. cum te loveste, ai plecat, ai inteles?". slava domnului, mama nu vorbea din experienta, dar cu mult adevar. asa ca asta a ajuns sa fie intr-o oarecare masura, deviza mea in relatii "you hit me, you're gone". pot ierta chestii, dar nu si asta.
dar mai sunt si alte femei: alea care stau. stau ca-l iubesc, ca o sa se schimbe, ca barbatul are grija de ele si ca, intr-adevar, ele gresesc, sunt niste proaste, el are mereu dreptate. mor cand le aud. mor. sunt femei a caror incredere in sine e undeva sub nivelul marii si, cum incepe sa creasca, el are grija sa o scufunde la loc.
deci da, dragele mele, care sunteti in acea situatie: o sa se gaseasca mereu altul! altul care sa va iubeasca pe bune, nu asa. cat despre restul, voi ati accepta cu adevarat chiar si o palma? vreodata?
