bai ma stiti doar: eu cu britanicii pana la moarte, imi curge porridge prin vene si am inima in forma de turn, asa ca mi se pare cat se poate de firesc sa nu-mi placa francezii.
ei bine logica e partial corecta in cazul asta: niciodata nu o sa renunt o invitatie in Franta (care se ofera?), o sa fiu mereu innebunita dupa produsele de patiserii si astept cu nerabdare iarna, cand o sa pot sa ma imbrac all french, cu bereta si tot tacamul.
cu toate astea, sa mor de nu-s snobi ma :)) pe bune acu. tot ce e french e classy, chic, cum mai vreti sa-i spuneti. ba ma lesi? ma uitam azi de dimineata la stiri si era un reportaj despre cinele romantice pe malul marii/lacului. si intrebau patronii restaurantelor ce le ofera clientilor iubareti. din blabla-on si blabla du blabla-frrrromage nu iesea ala. da ce nene? nu poti sa fii romantic cu o friptura si niste mici? de ce naiba tot ce aduce aminte de franta ne duce cu gandul la inimioare si romance? recunosc ca asta facea si pentru mine pana acum ceva vreme, cand deja totul a inceput sa mi se para ultra fortat. adica mai da-te frate-ncolo, ca suntem in Romania si iau masa cu Gigel, nu cu Pierre langa Turnul Eiffel.
si la acest meniu select trebuie NEAPARAT asortata o sampanie frantuzeasca, evident, cu atat de multe bule incat iti iei zborul.
spuneti-mi ca-s lipsita de gratie si feminitate daca vreti, dar zau ca prefer fish and chips pe ziar de la un nene gras si rosu decat o portie minuscula si fancy de la un bucatar inalt si slab care isi invarte mustatile :|
