evolution is measured in band Ts

m-a apucat nostalgia maxim. mi s-a facut dor rau de tot de mica emoida de la 14-15 ani care asculta doar melodii de inima albastra si furie, care acum imi aduc doar un zambet enorm pe fata. crappy pseudo punk bands: you name them, i've listened to them :))

dar sa ma duc putin mai in spate chiar:

generala: eminem. eram badass rapper chick, understood nothing of what the man was saying, but his music (?) sounded so good:)) funny as crap, still love it. no. of Ts: 2

generala ---> liceu: incepea perioada pseudo punk. imi negam gusturile precedente, ascultam nebuneli de la frati-miu din camera si ma consideram rock. evident ca nu am si preluat nebunelile lui andrei, dar rockul yeah man!!!! si asa am ajuns sa ascult blink182 si simple plan si green day si good charlotte si altele din acelasi registru. a, si eram si putin sentimentala si a inceput sa-mi placa vama veche. no of Ts: 1 blink, 1 GD, 1 VV (nu le mai purtam pe alea 2 deloc)

liceu (inceput de tot): nebunelile lui frati-miu incepeau sa paraseasca incaperea si sa se mai auda si pe la mine cu claritate. inca imi pastram gusturile, dar mai stiam sa recunosc si eu mai o mel nirvana, mai un guns, d-astea:)) cam tot atunci a inceput sa-mi bage iulia in sange DM, dar nu, rockerul din mine se jena cu electronicele alea (doar mesajul imi placea de muream! da, rockerita rau dar ma topeam toata:)) ). no of Ts: 2 Nirvana, dintre care 1 hand me down de la andrei (si alea din etapa anterioara)

liceu (cam tot): DM lua din ce in ce mai mult teren. concert DM. in love for ever. dar inca mai eram yeaaaaaaaaaaaah maaaaan!!!! deci mai ramasesera tricourile (ala cu blink s-a facut naspa la spalat:( ) so. no. of Ts: 3 DM si celelalte

liceu (spre sfarsit): am slabit nene:)) imi stau toate tricourile ca naiba:)) nu mai merge asa. tb cumparate altele. imi mai sunt bune doar alea cu dm (care imi erau cam fixe la achizitionare:">) asa ca softie ce sunt apare si la suprafata, prin haine. tricoul cu nirvana cu maneca scurta are o gaura de tigara jos (nu ma intrebati de unde, nici azi nu stiu) ala cu maneca lunga inca mai e pe undeva prin sifonier, i still wear it sometimes (it's so big man:)) ) a, si tricoul cu vama de la voluntariat. no of Ts: 3 cu DM, ala cu nirvana once in a while, 1 cu vama

facultate: in sifonier mai sunt purtabile doar 3 cu DM. (2 din alea vechi s-au dus, 2 noi au venit in loc) (si ala de la primul concert, dar p-ala nu-l port ca dupa ar insemna sa-l spal si se strica :)) )

majoritatea inca mai exista la mine in dulap, stau acolo pe post de sleepwear vara sau running wear daca mi-e lene sa caut altceva :">

so yeah, nice road right?:>

connect!

via:

facebook

twitter

email

txt messaging

vehicles

molecules

fabric

songs

movies

books

poetry

stories

looks

words

feelings

..... and?

what else is there?

want. act. achieve.

reteta unei vieti ok?

1. want: fixeaza-ti scopuri. mari, dar realiste.

2. act: mai mult chiar, struggle (daca scopurile alea chiar merita). it should be worth it right?

3. achieve: bucura-te. si dupa treci inapoi la 1.

as simple as that

chelia nu e gucci

ok, am inteles, patternuri culturale si diversitate, dar din ciclul cat de mare e un ou mic? cat de mica e o arie "normala" in pare pot aparea diferentele astea?

sa va explic:

trecand si eu azi ca taranu pe victoriei, am vazut ca in locul siglei de la hilton a aparut mare (si in mod repetat) gucci. toate bune si frumoase, un alt magazin in care nu voi intra in urmatorii 5-10 ani cu siguranta (nu ca n-as vrea, dar deja stiu fata scarbita pe care o s-o aiba vanzatoarele in momentul in care o sa zic "nu, mersi, ma uit doar", asa ca prefer sa intru in momentul in care o sa imi si permit sa-i intind, zambind, cardul). cum am zis, e chill. insa in interval de 5 minute, m-au mirat 2 lucruri, legate ambele de impunatorul gucci.

1. exact in fata actualului magazin, fix fix, era o doamna. probabil astepta pe cineva. nimic rau aici. imbracata complet in negru ca de, e iarna, cu haine sub medie, dar nimic care sa urle "sunt vai de mine" si statea si cand am trecut pe langa ea am vazut-o cascand. un cascat d-ala cu pofta, cat sa acoperi universul. din nou, nimic rau. daca si-ar fi adus insa femeia aminte cum se pune mana la gura cand faci asta...si vb aia, esti pe strada, pe langa bun simt e si chestie de microbi. dupa ce m-am bucurat ca nu m-a inghitit, am aruncat o privire in sus. GUCCI. mai ca mi s-a parut lipsa de respect sa casti in fata siglei asteia. si in fata lui ce? 2 persoane, niciuna nu isi permite sa intre acolo, niciuna nu este genul. atat. nimeni in magazin si doar noi 2 afara. mi s-a parut trist ca naiba contrastul.

2. la vreo 5 minute de mers pe jos de sus numitul magazin, e o zona hmmm asa si asa. pe la berthlot p-acolo, stradute mici, inghesuite, intunecate. pe un colt e un magazinas. pe langa faptul ca nici dimensiunea, nici aspectul nu se pot compara cu GUCCI, numele mi se pare absolut fabulos. "La baietii cheliosi". si nimic mai mult. cand brandurile de tip gucci se feresc ca de drac de tot ce nu inseamna frumusete (chelia e frumoasa in rare ocazii, da, bruce willis), cand singurul par care ar trebui sa lipseasca e cel de la axila (in cazul barbatilor, si de pe peste tot la femei:))), exista un loc care urla sus si tare "avem baieti chei si suntem mandri". sunt tare curioasa cum arata vanzatorul totusi.

e ciudat. nu e neaparat trist, dar ma mira cum intr-o arie asa de restransa pot exista lucruri asa de diferite. nu sunt adepta nici cartierelor rezidentiale, nici a mahalalelor, dar parca putina unitate e mai buna decat diferente care nu ajuta decat la posturi pe bloguri obscure:))

draw/cross the line

pentru ca saptamana asta mai toate discutiile ajung inevitabil la o nostalgie privind anul ce se incheie acum, un mic bilant e necesar.

2010 - un an al incalcarii oricaror linii trasate. parca sunt la horoscop, dar asa e. mai tot ce a insemnat limita impusa de mine insami s-a dus naibii asa, cu glorie. partea buna e ca si lucruri pe care nu credeam ca o sa am sansa sa le fac au fost trecut in experience notebook. prin urmare anul asta a fost un val care a sters tot ce se putea de pe plaja principiilor mele:)) poetic, nu?

a fost anul despre care as putea sa vorbesc tone. despre unele o sa vorbesc cu bucurie tuturor, despre altele o sa imi vorbesc doar mie asa, pentru ca nu trebuie uitate. pe unele le-am facut, unele mi-au fost facute. pe unele le-am trait singura, pe altele le-am impartit. cineva mi-ar zice ca asta a fost un an cu adevarat bun. bun in sensul de trait. pentru ca, pentru unii, orice fel de actiune, complet geniala sau care depaseste granitele cretinitatii, este o experienta. si experientele nu trebuie regretate niciodata. aparent. eu as zice doar ca nu trebuie uitate. regretate...hmmm.e discutabil.

anyway, ca sa snap out of it, ciudatenia si mai mare e legata de my new year's resolution. in primul rand, s-a semi-respectat. niciodata nu merg. birthday wishes da, mai mereu. new year's, not so much. nu ma dau mare, ca v-am zis, s-a semi-indeplinit, dar oricum. and i'm so happy it kind of did.

ca putina contabilitate nu strica, s-ar traduce totul cam asa (dupa citirea unui grafic ff elaborat):

63%: happy

17%: guilty

12%: chill

6%: lonely

2%: other

biological destiny part2: honey, care to give me the pants?

ok, ca s-o dau in extrema cealalta, dupa ce m-am uitat putin la ambalaj, hai sa incerc sa patrund putin si in labirintul imposibil reprezentat de mintea unei femei.

e destul de clar ca pana sa zicem acum 50 de ani discriminarile erau atat de comune incat mai nimeni nu-si punea intrebari. bad bad bad! pana cand un grup de doamne a considerat ca nu este deloc ok (which was not) si ca lucrurile ar trebui sa se schimbe, sa existe egalitate intre femei si barbati (again, thumbs up!). Problema e ca nu am fost deloc capabile (noi, ca femei) sa nu o dam in extrema cealalta. Daca feminismul ar fi cu adevarat doar dorinta de egalitate, as fi prima sustinatoare. S-a transformat insa intr-o dorinta nebuna de a domina barbatii, de a ne arata mai bune. Pe langa faptul ca mi se pare in general o porcarie sa te ridici pe tine doar doborandu-i pe ceilalti (pentru ca altfel nu se poate:|), e complet ineficient. ne place la nebunie sa fim in charge, dar se pare ca uitam complet de momentele cand fie nu suntem in stare (sa recunoastem), fie n-avem chef sa fim noi la conducere. Eu personal ma aflu des in ambele situatii. Fie nu pot, fie nu vreau. (yes yes, I prefer you behind the wheel)

partea mai trista este insa faptul ca s-a ajuns la situatii in care those badass alpha males se lasa condusi de o tipa cu gura mare care se uita putin urat si el e "da mami, cum zici tu mami". Am mai scris aici de situatii ultra penibile la care am asistat in sensul asta, de povesti auzite "nu mami, mi-am pierdut singur pantalonii" si alte chestii de genul. Si da, pantalonii si i-a pierdut singur, cand i-a intins de bunavoie si nesilit de nimeni (si uneori chiar fara acte) iubitei/sotiei/amantei lui.

si de aici mai decurge o problema: ne-am obisnuit atat de mult sa putem noi sa ne descurcam in orice situatie, sa le facem pe toate, sa nu avem nevoie de barbati, sa facem case, masini, parcuri, tevi si copii fara ei, incat daca doamne fereste apare vreo situatie in care pur si simplu nu ne descurcam, colapsul emotional e automat prezent: suntem niste fiinte slabe, complet neajutorate, mai ca nu mai suntem demne sa ne numim "femei", ne facem specia de ras. talking about self inflicted wounds... a cui e vina aici?

ca sa nu vorbesc pur fantezist, sa ma uit putin si in propria-mi ograda. remember cum am scris in postul precedent ca o sa ma leg doar de chestiile de care ma fac vinovata si eu? ei bine, guilty as charged. i love love love to do stuff on my own. recunosc. imi place sa ma descurc, sa nu depind, sa fiu mrrr, pe picioarele mele! pana la un anumit punct. pe cat de mult iubesc sa detin controlul in viata mea (aia care e exclusiv a mea) pe atat de putin imi place sa fiu nevoita sa tin fraiele unei relatii. Am doua scenarii posibile aici: ori sunt intr-o relatie ideala, in care totul merge frumos, de la sine (ok, nu-mi spargeti bula, stiu ca nu exista, dar lasati-ma sa mi se para macar ca e asa) ori dau de un tip care ma face pe mine sa fiu all chill si sa nu fiu dominanta in niciun fel. Don't get me wrong, orice forma de violenta de orice fel ar avea ca efect intreruperea oricarei legaturi, dar un om capabil sa manipuleze ultra subtil si eficient o alta persoana, definitely cool. (asta depaseste deja razboiul femei vs barbati, e un skill bestial indiferent de sex)

Prin urmare, if we can't share the pants, you can totally have them. I don't need them. Heck, I don't need anything from you. Remember? I am a woman. Yeah!

biological destiny part 1: dress to impress

Dat fiind ca in ultima vreme vad din ce in ce mai multe fete de varsta mea (sau doar putin mai mari decat mine) care urasc barbatii din ce in ce mai rau, in care spiritul (sau educatia) feminist este din ce in ce mai vizibil, m-am gandit sa ma uit putin mai obiectiv la toate conceptele "feministe" (a se citi de femeie puternica si independenta) pe care le am si eu. (nu ma voi lua de chestii de genul barbatii sunt toti niste porci si alte alea. doar lucrurile in care la un moment dat am crezut si eu sau in care cred si acum in momentele cele mai low :)) ).

Primul lucru la care m-am gandit e si cel mai superficial, cel mai la indemana. Batand destule magazine mari in cautare de cadouri de Craciun am vazut si tone de haine. Evident. Haine puse frumos pe manechinele perfecte, fara nicio scama, de negrul cel mai negru si sclipindu-le toate paietele (pentru ca bineinteles ca nu lipseste niciuna). Ok, multe haine. Ca sa nu ma abat de la subiect, feminismul in poveste? Nu pasiunea femeilor pentru haine, asta a depasit de multe orice fel de miscare sociala (asta se accepta si atat!|) ci criteriile in functie de care ne alegem hainele.

Da, bine, stiu, casual, de seara, office bla bla. Dar nu la asta ma refer. Problema e ca majoritatea dintre noi (printre care si eu, again, nu-s chiar asa de ipocrita) urlam sus si tare ca ne imbracam exclusiv pentru bunastarea noastra, ne dam cu pumnii in piept (sau ma rog, p-acolo, cat sa nu doara prea rau) despre cum nu dam doi bani pe ce zic ceilalti despre noi si afirmam furtunos ca (doamne fereste) barbatii de langa noi au vreun rol in garderoba noastra. Acum n-o dau nici in extrema cealalta, zicand ca barbatii sunt cei care ne aleg hainele (ca ar fi putin trist sa se intample asta, sorry guys), dar sa recunoastem ca nu pentru noi ne imbracam, ci pentru ei.

Ok, acum coborati-va spranceana si ganditi-va putin. Alegem ceva in care sa aratam bine, dar nu noi ne vedem in oglinda, ci ei sunt cei care ne privesc. Si daca prietenul/sotul/amantul ne-ar spune in fata "pisi, nu pot sa sufar felul cum te imbraci", dupa ce am face pe durele si am zice "hai da-te-n pisici, ma doare pe mine undeva de ce zici tu", dupa ce ne-am ridica cerul care ne-a cazut in cap, ne-am duce tinta la sifonier gandindu-ne la cum am putea salva ce avem sau la locuri de unde putem lua ceva nou. Si asta mi se pare valabil nu doar la iesirea cu prietenul/sotul/amantul ci la intalnirile de orice fel in care se intampla sa fie si barbati. Si daca nu sunt barbati (ma refer aici la intalniri de serviciu poate) una din acele femei sigur are rolul de mascul in poveste, emana forta si importanta. So, we want to look our best for them.

Si inainte sa imi dati in cap, spuneti-mi doar: de cate ori ati stat o ora in oglinda inainte sa mergeti cu prietena cea mai buna la o cafea?