role models?

idealuri, modele, idoli, personalitati... am cautat de toate in ultimii ani. inca mai sunt deschisa la orice inseamna "mai bun decat mine", la orice de la care am ce invata, la care ma pot uita in sus. insa exista si oameni mai buni decat mine, mult mai buni decat mine, cu care nu as vrea sa seman. oameni mai destepti, mai moralisti, mai buni la suflet, mai generosi, mai intelepti, mai frumosi si tot asa. poate parea ca frustrarea omului care nu e "the best", dar chiar nu imi doresc sa ma inchid in lumea mea, sa fiu prea buna pentru unii sau altii. nu vreau sa se uite lumea la mine ca la un idol si nici sa ma consider eu unul.  vreau sa am o tinta, vreau sa ma uimeasca cei din jurul meu, sa ma invete lucruri noi sa imi arate cum ar trebui sa privesc de faptul totul. nu vreau nici sa alerg disperata dupa prietenii aiurea, de dragul socializarii. insa vreau sa cunosc cat mai multi oameni, de dragul diversitatii. nu vreau sa caut raspunsuri la intrebari universale pentru ca nu vreau sa le gasesc. (what would be the fun in that?:|) nu vreau sa ma implic excesiv, pentru ca as uita placerea de a privi lucrurile....chill si de a ma bucura de ele. si nu vreau sa ma mai intreb cine vreau sa fiu. prefer sa descopar asta in timp.

boy? girl?

dupa aproximativ o luna jumate de ascultat povesti despre diferentele dintre sexe, despre cum femeile, micutele, au fost persecutate in istorie, despre cum barbatii au fost mereu aia mari si tari, luptatori adevarati, niste hulks ai vremurilor de demult, cred ca a venit momentul sa imi dau si eu putin cu parerea. subiectiv.

da, ok, inteleg faptul ca mereu noi eram alea finute, dragute, care lesinam din orice si d-aia mergeam cu sarurile dupa noi, ca, in acelasi timp, noi eram alea care aveau grija de casa, de sot si de copii si ca bunastarea celor din jur depindea in mare parte de femei. numai ca nu exclusiv! (deci mai usurel cu zambetele, feministelor 8-|). ei, pe de alta parte, erau cei care aducea bani acasa, care se ocupau de viitorul familiei, care aveau grija ca totul sa fie bine in societate. din nou spun, numai ca nu exclusiv! sunt convinsa ca, desi studiile de gen omit asta in multe cazuri, chestiile astea se amestecau. pentru ca daca nu e asa, ar trebui sa ma ingrozeasca ce se intampla azi, nu?

in primul rand, acum este ok sa fii si femeie si barbat in acelasi timp. si daca pentru unii este mai greu de acceptat asta dpdv...fizic, temperamental aproape nimeni nu-si mai pune intrebari. e ok sa fii o fata mai baietoasa si pana si baietii mai feminini sunt cool. sa nu fiu ipocrita, nici eu nu sunt cea mai "girly" fata si ma enerveaza fitele alea "vai mor, tu fata!!!!, hmmmm puiutz ce frumos esti :x:x:x" ah, they make me sick. dar de aici pana la a o da complet in cealalta extrema mai e ceva. prea multe fete care injura ca baietii, care se bat, care scuipa, care arunca seminte in autobuz si tot asa. nu ma intelegeti gresit, urasc asta si cand vine vb de baieti, dar parca un "hai coaie" suna mai ok cu o voce masculina decat una de femeie, care se vrea suava. 

in al doilea rand, rolurile de care vorbeam si mai devreme sunt complet amestecate. femei care castiga mai mult decat barbati, barbati care au grija de copii, faptul ca se ocupa IMPREUNA de multe lucruri...ceva in "neregula", nu? daca asa era si atunci? daca, asa cum femeile dadeau la sapa, isi plimbau si barbatii copiii in brate atunci cand plangeau? dar ma rog, revenind la chestii mai actuale si la imaginea de la care mi-a pornit defapt postul.

eram azi intr-un magazin, cand n-am putut sa nu remarc un cuplu, oameni tineri si draguti, la cumparaturi de haine. totul bine si frumos. pana cand tipul s-a aratat complet supus in fata parerilor ei, desi erau in fata raionului de haine barbatesti. tipa decidea in totalitate ce o sa poarte el. if you don't mind me asking, unde naiba ti-e mintea?:)) inteleg ca poate nu multi baieti sunt pasionati de haine, dar sa nu ai un cuvant de zis cand vine vorba de propria vestimentatie? si macar de era vorba de ea, o mega stilista, dar unghiile bleu de 3 metri nu prea aratau asta. si nu m-am putut abtine sa nu ma intreb daca tipa decidea asa si in alte aspecte? daca omul ala nu avea un cuvant de zis in general?:| de unde dominatia asta a sexului slab? sau dorinta de dominatie mai bine zis. ni s-a urcat independenta la cap si acum vrem sa dominam tot ce prindem? nu zic ca e bine sa te lasi calcata in picioare, dar conceptul de egalitate e chiar asa de greu de priceput? de ce nu putem sa avem fiecare opiniile noastre, fara sa fim atat de...controlati...de partenerul nostru? ca sunt convinsa ca tipul ala nu ar fi cedat asa in fata prietenilor lui....godemit!!!

freedom can be combined with love you know?:)

dorinte, temeri, amintiri, placeri.top

1. sa pot sa exprim exact ce simt

2. sa fiu mai putin egoista

3. sa ajung in anglia

4. sa revina oamenii misto in viata mea

5. rule the world:)

1. sa raman singura

2. sa ajung sa lucrez intr-un cubical

3. sa raman in acelasi loc mereu

4. sa fiu useless

5. sa nu fiu iubita de cei la care tin

1. rasaritul ala

2. discutia dintre cei 2 cersetori la universitate (eu cand o sa ajung la mare o sa ma asez in genunchi:)

3. concertul DM

4. zborul

5. flyerele zburatoare

1. discutiile lungi

2. muzica

3. tenisul

4. mirosul de vanilie

5. cola

playing with a devil

vb cu cineva despre nevoia asta (a mea cel putin) de pericol, dar nu la modul adrenalina frate ne suim intr-o masina si ne aruncam de pe stanci. dar genul de sexy mystery, de unknown agendas, de oameni care au un discurs atat de bun, incat pur si simplu te fac praf. si e si mai hot cand constientizezi asta. cand stii ca esti pus la pamant de un cuvant, de o privire, nu mai zic de zambete. tot bullshit-ul ala cum ca vai noi oameni puternici, discursuri feministe despre tipe independente, despre puterea femeilor... chiar mai conteaza sexul cand ai in fata o persoana, fie ea femeie sau barbat, cu o putere atat de mare incat te da pe spate, oricat de independet si de sigur pe tine ai fi? nu e genial ca omul care domina in multe aspecte alte vietii lui sa fie dominat? dar dominat elegant, subtil, sneaky. din ciclu the devil wears prada, marturisesc ca asta e genul meu preferat de devil: subtle people who know how to crush you and who do it without hesitating. si nu e masochism, chiar nu e, e doar ca in cantecele depeche, pasiunea aia atat de intensa pentru cineva sau ceva care te sfasie la un moment dat.

dar discutia noastra a pornit de la altceva sau oricum, a ajuns la altceva. la "playing with the devil and enjoying it". cand totul este o chestiune de dominatie, e superb sa te arunci in acest vartej constient, sa stii exact ca oamenii se joaca cu tine, dar totusi sa te simti bine. cred ca este vorba si de un fel de schimb, de un...raping each other, the devil steals your soul, but you take advantage of the entire set of evil things. it's a win-win situation...pana cand spui "stop" si realizezi ca u want out...and then what?

Love

yes, because I am a nerd and I read, I come across all sorts of things, including this:

"LOVE is certainly, at least alphabetically speaking, one of the most:

Agitating

Bewitching

Confounded

Devilish affairs of life - the most

Extravagant

Futilitous

Galligaskinish

Handy-dandyish

Iracundulous (there is not K to it) and

Lyrical of all human passions: at the same time, the most

Misgiving

Ninnyhammering

Obstipating

Pragmatical

Stridulous

Ridiculous - though by the bye, the R should have come first"

isn't that right?

stand still

cum fiecarei epoci ii corespunde un curent, o ideologie, o zicala, ceva, asa avem si noi toata chestia asta cu viteza, epoca vitezei, totul se intampla cu viteza, mult prea repede, ne pierdem sufletele in fuga asta continua dupa bani, joburi, iubire, vise, facem totul pe fuga, doar ca sa bifam inca o activitate pe o lista facuta in viteza si la final....obosim. viteza care ne face sa ne dorim mai mult, care ne face sa mergem mai departe, ne oboseste. mie una imi place viteza asta de mor, imi ador zilele ocupate, imi place la nebunie sa fiu intr-o criza de timp continua, sa alerg dintr-un colt in altul, dar da, uneori obosesc si eu. si atunci incep si ma plang ca as vrea ca lucrurile sa se miste mai incet, sa ma intreb de ce timpul nu poate sta in loc. 

dar stiti ceva? timpul poate sa stea in loc. timpul sta in loc. sunt atatea cazuri: o conversatie frumoasa face timpul sa stea in loc, o privire senina, un zambet, orasul intr-o zi cu soare, melodia preferata, toate astea pe mine ma fac sa ma simt de parca nu mai exista timp. si chiar daca ma uit la ceas si vad ca limbile s-au miscat, asta nu inseamna ca timpul a trecut, inseamna doar ca am facut un mic salt....atemporal. lumea se opreste, la fel si timpul, doar ca apoi sa o luam de la capat:) dar exista o metoda prin care chiar putem face timpul sa se opreasca: fotografiile. in ele ne inghetam pe noi insine la un moment dat, pastram vechiul-eu pentru a ne putea regasi in momentele de cumpana, pastram peisajele frumoase pentru a nu ne deprima cand totul in jurul nostru e mort, pastram agitatia pentru ca doar asa ne poate trece oboseala, pastram vise, pentru ca ele ne fac sa mergem mai departe....

stop my world, freeze this moment :)

the beauty of a city

daca sunteti genul de persoana care nu suporta orasul asta, nu va obositi sa mai cititi, daca sunteti genul de persoana care isi adora orasul, nu va obositi sa mai cititi.

eu sunt genul de persoana careia ii place orasul in care sta. da, call me crazy, dar imi place bucurestiul. imi place aglomeratia, imi place zgomotul, imi plac blocurile de sticla, imi plac casele vechi, imi plac strazile vechi, dar nu imi plac gropile din ele, imi plac parcurile, imi plac cafenelele dar nu imi plac locurile pline de oameni stupizi care se iau mereu de oricine, imi place ca se circula prost pentru ca asta ma face sa merg mai mult pe jos, imi place orasul primavara, dar parca mai mult imi place toamna, imi place ca sunt sute de locuri pe care nu le stiu si imi place ca am mereu posibilitatea de a le descoperi, nu imi plac locurile care imi plac si care, pentru ca sunt asa de misto, devin suprapopulate, imi place ca poti sa topai pe strazile pustii, imi place ca poti sa te amesteci cu oamenii pe bulevardele pline. si da, poate nu imi plac gunoaiele, poate nu imi plac injuraturile venite din spatele volanelor si poate nu ma omor dupa cainii vagabonzi, dar traim intr-un oras nice, nu superb, nu hidos, e nice. si daca stim cum sa-l privim, poate va ajunge un oras frumos. it's all about perspective you know

PS: awsome day, awsome photo session:)