stand still

cum fiecarei epoci ii corespunde un curent, o ideologie, o zicala, ceva, asa avem si noi toata chestia asta cu viteza, epoca vitezei, totul se intampla cu viteza, mult prea repede, ne pierdem sufletele in fuga asta continua dupa bani, joburi, iubire, vise, facem totul pe fuga, doar ca sa bifam inca o activitate pe o lista facuta in viteza si la final....obosim. viteza care ne face sa ne dorim mai mult, care ne face sa mergem mai departe, ne oboseste. mie una imi place viteza asta de mor, imi ador zilele ocupate, imi place la nebunie sa fiu intr-o criza de timp continua, sa alerg dintr-un colt in altul, dar da, uneori obosesc si eu. si atunci incep si ma plang ca as vrea ca lucrurile sa se miste mai incet, sa ma intreb de ce timpul nu poate sta in loc. 

dar stiti ceva? timpul poate sa stea in loc. timpul sta in loc. sunt atatea cazuri: o conversatie frumoasa face timpul sa stea in loc, o privire senina, un zambet, orasul intr-o zi cu soare, melodia preferata, toate astea pe mine ma fac sa ma simt de parca nu mai exista timp. si chiar daca ma uit la ceas si vad ca limbile s-au miscat, asta nu inseamna ca timpul a trecut, inseamna doar ca am facut un mic salt....atemporal. lumea se opreste, la fel si timpul, doar ca apoi sa o luam de la capat:) dar exista o metoda prin care chiar putem face timpul sa se opreasca: fotografiile. in ele ne inghetam pe noi insine la un moment dat, pastram vechiul-eu pentru a ne putea regasi in momentele de cumpana, pastram peisajele frumoase pentru a nu ne deprima cand totul in jurul nostru e mort, pastram agitatia pentru ca doar asa ne poate trece oboseala, pastram vise, pentru ca ele ne fac sa mergem mai departe....

stop my world, freeze this moment :)

the beauty of a city

daca sunteti genul de persoana care nu suporta orasul asta, nu va obositi sa mai cititi, daca sunteti genul de persoana care isi adora orasul, nu va obositi sa mai cititi.

eu sunt genul de persoana careia ii place orasul in care sta. da, call me crazy, dar imi place bucurestiul. imi place aglomeratia, imi place zgomotul, imi plac blocurile de sticla, imi plac casele vechi, imi plac strazile vechi, dar nu imi plac gropile din ele, imi plac parcurile, imi plac cafenelele dar nu imi plac locurile pline de oameni stupizi care se iau mereu de oricine, imi place ca se circula prost pentru ca asta ma face sa merg mai mult pe jos, imi place orasul primavara, dar parca mai mult imi place toamna, imi place ca sunt sute de locuri pe care nu le stiu si imi place ca am mereu posibilitatea de a le descoperi, nu imi plac locurile care imi plac si care, pentru ca sunt asa de misto, devin suprapopulate, imi place ca poti sa topai pe strazile pustii, imi place ca poti sa te amesteci cu oamenii pe bulevardele pline. si da, poate nu imi plac gunoaiele, poate nu imi plac injuraturile venite din spatele volanelor si poate nu ma omor dupa cainii vagabonzi, dar traim intr-un oras nice, nu superb, nu hidos, e nice. si daca stim cum sa-l privim, poate va ajunge un oras frumos. it's all about perspective you know

PS: awsome day, awsome photo session:)

Fear of relationships II

Tocmai am vazut un film incredibil de prost, numai bun de Valentine's "I Hate Valentine's Day"

Titlul? sugestiv. am zis ca o sa fie filmul de care am nevoie in ajunul unei sarbatori care nu imi starneste absolut niciun sentiment dragastos.

Rezultatul? ei bine nu tocmai cel scontat. in loc sa ma uit la alti oameni care simt acelasi lucru despre sarbatoarea asta, am ajuns sa imi pun din nou intrebari legate de iubire, relatii, cupluri, oameni single.

Chestia adevarata din acest film? regulile. multi, printre care si eu, cred ca dragostea se bazeaza pe reguli, ca ratiunea dicteaza pana si in iubire. Si asa incep intrebarile: ce fac? cum ma port? oare bluza asta sta bine pe mine? doar nu vreau sa arat de parca m-am straduit prea mult:-s oare e bine ce am zis? ce ii place? ce NU ii place? are o suta de prietene? cauta o relatie? de cate ori i-a fost franta inima? Recunoasteti ca si voi va intrebati asta atunci cand vine vorba de cineva nou, de cineva pe care nu il stiti inca foarte bine. Si aici intervin regulile: sunt flirty, dar nu vulgara, rad, dar nu prea mult, vorbesc despre mine, dar nu acaparez discutia, nu sun eu prima, sa sune el, fara mai mult de o intalnire saptamanal, macar la inceput, ca doar persoana in cauza nu e singura mea ocupatie, nu? 

Si asa suntem prinsi in propriile noastre reguli. Suntem atat de tentati sa nu le incalcam, incat uitam care e scopul: sa cunoastem oameni noi si sa ne simtim pur si simplu bine.

Ajung sa cred ca nu relatiile sunt lucrul de care ma tem atat, ci drumul pana acolo. Dupa totul e mai simplu, nu? Atunci cand nu e o drama daca nu arati perfect, cand nu e o drama daca nu te suna de 2 ori pe zi, cand stii deja ce ii place si ce nu, cand poti sa fii grumpy si sa stii ca acest lucru o sa se ierte...dar pana atunci reguli, reguli si iar reguli.

Ii apreciez pe oamenii care nu se ghideaza dupa ele...teach me how to do it as well:)

change the world

who says we can't do it? cine se poate crede vreodata suficient de bun incat sa ne zica "nu, tu nu poti face asta"? eu vreau sa cred ca putem sa schimbam lumea, nu neaparat in  felul ala ostentativ, "uitati ce facem noi pentru batrani si bolnavi" dar ca putem face lucruri care sa conteze cu adevarat, lucruri mici, a caror suma sa aiba un impact enorm asupra lumii. nu trebuie sa avem super powers ca sa facem asta (desi n-ar fi rau sa fim the masters of time and space:)) ), nu trebuie nici macar sa fim plini de bani si de influenta. important e sa vrem cu adevarat sa facem ceva.

eu una vreau sa fac posibila o adevarata explozie de energie pe diverse stadioane ale lumii. si da, cred ca asa pot schimba lumea. cred ca macar cateva persoane vor zice la un moment dat "vreau si eu sa fac asta. vreau sa fiu ca ea" sau "multumesc" si daca, pentru cateva ore, oamenii uita de ei, daca sunt cu adevarat fericiti si tu ai avut un rol in asta, ei bine, eu cred ca ai schimbat lumea. nu vreau sa fiu obama, si nici nu vreau sa tin soarta lumii in maini, vreau sa am o contributie, vreau sa aduc zambete pe chipurile unor oameni necunoscuti. si nu voi accepta sa mi se zica"nu poti sa faci asta" pentru ca, in the end "we can":)

uno nessuno e centomila

postul n-o sa aiba legatura fff mare cu cartea, pe care recunosc ca nu am citit-o inca, dar am auzit de la cei care au citit-o, cam care ar fi ideea generala si mi s-a parut wow. poate dupa ce voi citi cartea voi da si argumente literare in favoarea a ce voi scrie acum

so, ideea e cum o singura persoana poate juca roluri multiple in vietile celor din jurul lui, cum poate reprezenta absolutul pentru cineva, nimic pentru altcineva si poate fi sute de mii de persoane pentru diversi.

mie una mi se pare fabulos cum aceeasi persoana poate fi atat de..."multi" in acelasi timp. let's face it. de cate ori nu am facut dintr-o singura persoana centrul universului nostru? de cate ori persoana respectiva nu a insemnat tot pentru noi? pentru noi era unul. pentru cel care statea in statia de autobuz, la jumatate de metru de el, nu insemna nimic. si pentru toti prietenii, era o multitudine de persoane, care mai de care mai diverse.

de cate ori nu ne-am dat noi insine seama ca nu insemnam nimic pentru cineva? mai trist e atunci cand suntem nimeni pentru acel "unul". dar si atunci ne repetam constant, ca intr-o zi, vom fi si noi "unul" pentru cineva.

mai sunt acele sute de mii. da, suntem sute de mii. eu sunt cineva pentru tine, cineva pentru ea si cu siguranta altcineva pentru el. sunt sute de mii de oameni, uneori diferiti chiar si pentru aceeasi persoana. sunt sute de mii de suflete. sunt sute de mii de zambete. sunt sute de mii de ganduri. sunt sute de mii de oameni. si totusi as vrea sa fiu doar una....

a question of trust

vorbeam ieri cu cineva si a adus vorba de incredere, de cum trebuie sa cunosti bine pe cineva ca sa te poti increde cu totul in persoana respectiva. dar ma gandeam ca nu trebuie neaparat sa fie asa. pentru ca pot exista oameni pe care nici nu-i cunosti si in care sa ai incredere, oameni care te fac sa te simti genial, oameni care te inteleg, oameni care iti arata cat de mult contezi si fara sa te cunoasca bine. are vreo importanta daca persoana respectiva stie ca urasc scortisoara atunci cand reuseste sa ma faca sa zambesc fara motiv? are vreo importanta ca eu nu stiu daca ei/lui ii place sa citeasca atunci cand reusesc sa il/o inteleg in rest? de ce trebuie sa ne "stim" ca sa avem incredere? pe de alta parte sunt persoanele despre care stim aproape tot si in care totusi nu ne putem increde. asa ca ce conteaza in the end? uneori poate e mai bine sa ai incredere in cineva inca de la inceput, sa nu te gandesti la tot ce ar trebui sa afli, la tot trecutul persoanei respective, pentru ca la urma urmei, asta se afla doar daca persoana aia are incredere in tine. si cum poate avea daca tu nu ai? as vrea ca oamenii sa se lase purtati de val si sa aiba incredere in oricine care e alaturi de ei la un moment dat, in oricine care, la un anumit moment al vietii lor, makes a difference.

asa ca, my love, no doubts, no second thoughts, say yes:)

we are all the same

same nail polish, same boots, same shirts, same bags, same haircut, same accessories, same thoughts, same feelings, same laughter, same interests, same goals, same expectations, same kind of friends, same vices, same addictions, we read the same books, watch the same shows, listen to the same music, eat the same food. in time we like the same men, same clothes, same way of speaking, same ideas, same atittude, same way of thinking, same passions.
we are all based on patterns, we are not at all different, not from each other, not from ourselves in different periods of time.
what makes us just a little different perhaps? the desire of being different :)